Românul ce se visa terorist, condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni de închisoare

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât miercuri, 3 martie, să admită apelul formulat de D.I.I.C.O.T. împotriva sentinţei penale nr. 300 din data de 20 august 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 777/1/2020 și să-l condamne pe inculpatul Popa Cristi Marian la pedeapsa principală de 5 ani şi 6 luni închisoare. El a fost găsit vinovat de săvârșirea de infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004), pentru care a primit o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din Codul penal. Popa Cristin Marian a fost găsit vinovat și de comiterea infracţiunii de propagandă teroristă, primind o nouă pedeapsă de 3 ani închisoare. Judecătorii au aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care au adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din durata celeilalte pedepse stabilite.

Inculpatul urma astfel să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.  Întrucât Popa Cristi Marian fusese condamnat definitiv de către Tribunalul Battonya din Ungaria la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru infracțiunea de fals în acte publice, judecătorii instanței supreme de la București au decis să anuleze suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate în Ungaria, să contopească cele două pedepse și să aplice inculpatului o pedeapsă principală de 5 ani și 6 luni închisoare. Judecătorii i-au dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 20 decembrie 2019 la zi. Hotărârea judecătorilor instanței supreme este definitivă.

Popa Cristi Marian a fost trimis în judecată prin Rechizitoriului nr. 1300/D/P/2017 din 9 martie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Terorism și a Criminalităţii Informatice.

spot_img

Articole recente

ANAF scoate la licitație 5.000 mp de teren în zona Străulești, aparținând Elenei Udrea

Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), instituția care derulează procedura de valorificare...

Mai multe articole din aceeași categorie