Un român, căutat aproape 10 ani de FBI și găsit la București, a consimțit să fie extrădat în SUA

Exclusivitate

Curtea de Apel București a admis, la sfârșitul săptămânii trecute, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti și a dispus extrădarea persoanei solicitate Boşogioiu Dumitru Daniel către autorităţile judiciare americane, astfel cum s-a solicitat prin cererea de extrădare formulată de autorităţile americane la data de 16.08.2021.  Boşogioiu Dumitru Daniel a consimţit la predare, potrivit declaraţiei acesteia din data de 05.11.2021 și a menționat că nu renunță la regula specialităţii ( persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea).

Judecătorii au dispus totodată arestarea lui Boşogioiu Dumitru Daniel, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de astăzi, 05.11.2021 până la data de 04.12.2021, inclusiv. Până la această decizie a instanței, care este definitivă, Boşogioiu Dumitru Daniel s-a aflat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Membru în gruparea lui Nicolae Popescu

Dumitru Daniel Boșogioiu s-a aflat pe lista FBI a celor mai căutați infractori, pe capul său, autorităţile americane punând, încă din anul 2012, o recompensă de 750.000 de dolari, după ce acesta ar fi comis pe teritoriul Statelor Unite numeroase fraude informatice. El a făcut parte din gruparea de 6 indivizi, condusă de Nicolae Popescu, care a pus la cale o uriașă și sofisticată escrocherie pe internet, soldată cu păgubirea a mii de persoane.  Și pe capul lui Nicolae Popescu figurează o recompensă, însă  mai mare, de un milion de dolari. 

3 milioane de dolari din țepe pe internet

Gruparea posta anunţuri pe site-uri de licitaţie de pe Internet, precum ebay sau cars.com, ce  conţineau imaginile şi descrierile unor vehicule şi altor obiecte de vânzare, fără ca, de fapt, aceste vehicule şi obiecte să existe în realitate.  Pretinzând a fi vânzători, infractorii negociau prin email cu cumpărători neavizaţi din Statele Unite. Aşa-zişii “vânzători” trimiteau apoi victimelor-cumpărători facturi false ce păreau a proveni de la servicii legitime de plată pe Internet, cu instrucţiuni pentru depunerea plăţilor în conturi bancare deţinute de alţi asociaţi care locuiau în Statele Unite.  Escrocii au deschis conturi bancare în Statele Unite sub identităţi false, folosind paşapoarte false create în Europa. Când victimele virau banii în contul indicat în facturile frauduloase, escrocul  căruia îi aparţinea acel cont era înştiinţat, retrăgând apoi sumele depuse de cumpărător şi, pe baza unor instrucţiuni primite prin e-mail, transferând sumele unui alt membru al rețelei. Gruparea de escroci a reuşit să strângă astfel peste 3 milioane de dolari din vânzări fictive pe internet.

spot_img

Articole recente

Cum s-a terminat procesul în care CSA Steaua București a contestat amenda primită pentru scandările suporterilor săi, la un meci din aprilie 2018

La data de 14 aprilie 2018, a avut loc partida de fotbal dintre echipele CSA Steaua şi Academia Rapid,...

Mai multe articole din aceeași categorie