România va contribui și în acest an la sprijinirea activității Grefei CEDO cu 50.000 euro

Exclusivitate

Executivul condus de Nicolae Ciucă va adopta un proiect de Hotărâre de Guvern privind aprobarea cuantumului și a plății contribuției financiare voluntare a României la Fondul Special destinat sprijinirii activității Grefei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Proiectul prevede plata contribuției financiare voluntare a României către Fondul Special destinat sprijinirii activității Grefei Curții Europene a Drepturilor Omului, în sumă de 50.000 euro.

După cum se arată în Nota de fundamentare a proiectului, este cel de-al doilea demers de acest tip, după cel din 2021. Demersul inițial s-a făcut ca răspuns la circulara transmisă de Grefa CEDO, care a evidențiat contribuția importantă pe care o au resursele din Fondul Special la eforturile Curții de a accelera soluționarea cauzelor pendinte. În raportul Grefei CEDO aferent anului 2021, s-a evidențiat faptul că la Fondul Special au contribuit, până în prezent, 34 de state membre ale Consiliului Europei. Grefa a încurajat reînnoirea contribuțiilor pentru a asigura continuitatea și predictibilitatea proiectelor derulate prin intermediul Fondului Special care au ca obiectiv eficientizarea activității acesteia în cauzele aflate pe rolul Curții.

Potrivit raportului de etapă din 2021, contribuțiile voluntare, realizate prin Fondul Special în 2021, s-au situat la cel mai ridicat nivel din toate timpurile, ceea ce a permis Grefei continuarea colaborării și angajării de juriști pentru următorii doi ani. Evaluarea Grefei CEDO accentuează importanța acestui proiect și impactul pozitiv direct asupra activității sale: în 2021, un număr de 27 de juriști finanțați prin contribuțiile voluntare s-au ocupat, în medie, de 68 de cauze, ceea ce a presupus hotărâri, comunicări, înțelegeri amiabile și declarații unilaterale, decizii de inadmisibiliate sau de radiere. Bazat pe această evaluare statistică și pe estimarea volumului de muncă în perioada următoare, Grefa CEDO a invitat statele membre să continue susținerea acestui proiect prin contribuții voluntare care să îi permită o finanțare predictibilă și de durată.

spot_img

Articole recente

De ce a fost condamnat, în primă instanță, un ilfovean, ce era recomandat de unii drept „un dentist ieftin, care lucrează bine”

În decembrie 2022, o femeie a aflat că în comuna ilfoveană Gruiu, sat Lipia, există "un dentist ieftin, care lucrează...

Mai multe articole din aceeași categorie