Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au sprijinit autoritățile judiciare din Kazahstan într-o cauză referitoare la destructurarea unei grupări de criminalitate organizată, investigată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală, care a generat prejudicii în sumă de 4 miliarde de dolari. Informația a apărut în Raportul de activitate al DIICOT pe 2019 la capitolul Asistență judiciară internațională ( pagina 95) https://www.diicot.ro/images/documents/rapoarte_activitate/raport2019.pdf
În executarea cererii de comisie rogatorie solicitate de către autoritățile kazahe, au fost îndeplinite, pe parcursul a doi ani, activitățile necesare urmăririi penale referitoare la identificarea de persoane şi societaţi comerciale, audieri de martori, informaţii și tranzacții financiare, obţinerea de documente vamale, documente de transport, declarații fiscale identificarea bunurilor mobile și imobile, ridicare și comunicare de înscrisuri.
Într-un răspuns primit de Justnews din partea Biroului de presă al DIICOT, se precizează că în anchetă au fost vizați doi cetățeni din Republica Moldova. Autoritățile române au investigat mai multe societăți comerciale care au avut relații de afaceri cu firme controlate de cei doi cetățeni moldoveni. DIICOT menționează că în această anchetă nu au fost implicați cetățeni români și că prejudiciul a fost adus exclusiv statului kazah.
Potrivit presei de la Chișinău, relațiile moldo-kazahe sunt tensionate în prezent și de litigiul dintre Kazakhstan și Ascom Group SA (Anatolie Stati și părțile), izbucnit ca urmare a confiscării în anul 2010 a activelor petroliere şi gaziere deţinute de firma moldoveană în Kazahstan. Ascom Goup SA este controlat de Anatolie Stati, socotit cel mai bogat moldovean, cu o avere de circa două miliarde de dolari https://ro.wikipedia.org/wiki/Anatol_Stati
Ascom Group SA susține că prejudiciul său este evaluat la jumătate de miliard de dolari. În urma unor demersuri în instanțe de arbitraj internaționale, Ascom Group SA ar fi reușit să impună măsuri asiguratorii asupra activelor statului kazah din Olanda, Belgia, Suedia, etc, valoarea combinată a acestora din întreaga lume depășind 6,25 miliarde dolari. https://stiri.md/article/social/o-noua-infrangere-a-kazahstanului-in-litigiul-cu-stati