Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, condus de Alex Florența, a formulat punctul său de vedere în problema de drept ce formează obiectul dosarului nr. 117/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, privind următoarea chestiune: „Dacă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-Lege nr. 118/1990 au în vedere și persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 sau, fiind constituite ca atare înainte de această dată, au fost menținute în captivitate după data de 23 august 1944”. Recursul în Interesul Legii a fost declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, fiind stabilită data de 12.03.2024 ca termen pentru depunerea raportului și data de 25.03.2024 ca termen de soluționare a cauzei.
În urma verificării jurisprudenţei, în această problemă de drept s-au conturat două opinii:
I. Într-o primă opinie conturată din practica judiciară, s-a considerat că aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-Lege nr. 118/1990 trebuie realizată prin coroborarea metodei de interpretare gramaticală a textului de lege (care privește măsuri reparatorii față de cei care au fost constituiți în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituiți ca atare, înainte de această dată, au fost reținuți în captivitate după încheierea armistițiului, indiferent de locul reținerii) cu metoda de interpretare teleologică (după scopul edictării normei de drept), reținându-se că punctul de referință menționat expres prin dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-Lege nr. 118/1990) îl reprezintă armistițiul încheiat de către Statul Român cu Puterile Aliate (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii) la data de 12.09.1944, armistițiu care, la rândul său, a fost consecința „întoarcerii armelor” contra Germaniei fasciste și sateliților săi la data de 23.08.1944.
II. În cea de-a doua opinie conturată din practica judiciară, s-a considerat că aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-Lege nr. 118/1990 trebuie realizată prin metoda de interpretare gramaticală a textului de lege. Întrucât norma de drept nu distinge cu privire la armata din care a făcut parte persoana menținută în mod abuziv de către armata sovietică în prizonierat, rezultă că dispozițiile în cauză sunt aplicabile și cetățenilor români din zona Transilvaniei de Nord, zonă aflată vremelnic sub guvernământ maghiar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Soluția apare ca fiind o justă reparație și din perspectiva faptului că aceste persoane, indiferent că vorbim de etnici români sau unguri, nu au luptat în armata maghiară din proprie voință, ci din cauza conjuncturii politice create prin Dictatul de la Viena.
Ministerul Public consideră că măsurile reparatorii instituite prin Decretul-Lege nr. 118/1990 privesc exclusiv ostașii armatei române care, în ciuda încheierii armistițiului din 12 septembrie 1944 și a Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, au fost menținuți abuziv în prizonierat sovietic chiar și până în anul 1956. În opinia PÎCCJ, problema de drept ce formează obiectul dosarului nr. 117/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii trebuie soluționată în sensul că prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-Lege nr. 118/1990 NU au în vedere și persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 sau, fiind constituite ca atare înainte de această dată, au fost menținute în captivitate după data de 23 august 1944. În consecință, Parchetul General solicită admiterea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Braşov și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată.
