Reprezentanța din România a gigantului farmaceutic Roche pierde în primă instanță procesul de 13 milioane de euro cu Consiliul Concurenței

Exclusivitate

În decembrie 2019, Consiliul Concurenţei anunța că a sancţionat compania farmaceutică Roche România SRL cu amenzi în valoare totală de 59.967.944 lei (12.857.897 euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piața unor produse oncologice din România. Sancțiunile au fost aplicate în urma a două investigaţii, declanșate în anul 2017.

În cadrul primei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2017 – 2019, producătorul Roche a adoptat o strategie comercială menită să elimine concurența la licitații și să întârzie intrarea pe piață a unor medicamente similare. Comportamentul Roche s-a manifestat, în cursul anului 2017, în contextul participării la achiziția publică centralizată pentru medicamente ce conțin substanțele Rituximab și Trastuzumab, în cadrul programului național de oncologie, precum și în cadrul a 47 de licitații organizate la nivel de spital pentru aprovizionarea cu aceleași medicamente. Pentru a evita monopolizarea pieței distribuției unui medicament, legislația în vigoare prevede că un producător este obligat să furnizeze medicamente către minim trei distribuitori. Astfel, deși Roche a vândut medicamentele ce conțineau Rituximab și Trastuzumab către distribuitorii parteneri, care i-au fost și concurenți în aceste licitații, prețul oferit distribuitorilor a fost mai mare decât prețul său de ofertare la licitațiile publice. În felul acesta, Roche și-a eliminat concurența la licitații, deoarece distribuitorii nu au putut participa în cadrul acestor proceduri în condiții rezonabile, care să le asigure desfășurarea activității în mod eficient (profitabil). În același timp, această strategie a fost motivată de intenția de a întârzia și de a îngreuna accesul pe piață a variantelor similare concurente cu produsele Roche, ce conțineau substanțele Rituximab și Trastuzumab (Mabthera și Herceptin). Medicamentele având substanţele active Rituximab, Trastuzumab și Bevacizumab se folosesc în cazul mai multor afecţiuni oncologice, printre care: leucemie limfocitară cronică, cancer mamar, cancer ovarian, cancer renal, s.a. Prin urmare, acțiunile Roche au creat anumite bariere la intrarea pe piață, cu efecte de închidere a acesteia, întârziind, astfel, apariția alternativelor biosimilare, fapt ce a contribuit la consolidarea poziției dominante deținute de Roche. Pentru acest comportament, compania Roche a fost amendată cu 44.168.105 lei (9,47 milioane Euro).

În cadrul celei de-a doua investigaţii, Consiliul Concurenţei a constatat că, în aceeași perioadă 2017 – 2019, Roche a implementat o strategie pentru a împiedica vânzările de medicamente concurente, mai ieftine, care conţin substanţa activă Erlotinib. Din strategia Roche au făcut parte direcționarea pacienților către propriului produs, mai scump, Tarceva, prin Cardul de pacient Roche și Call Center-ul Roche, și acoperirea diferenței de preț ce ar fi trebuit plătită de către pacienţi la achiziţia Tarceva, pentru ca aceștia să nu cumpere un alt medicament similar. Tarceva este un medicament care conține substanța activă Erlotinib și este utilizat în tratamentul cancerului pulmonar, respectiv în tratamentul cancerului pancreatic. Cu bugetul alocat decontării Tarceva, statul ar fi putut deconta mai multe medicamentele similare pentru pacienți. Astfel, conform estimărilor, din bugetul Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – FNUASS, au alocate suplimentar sume ce depășesc 2 milioane de lei, pentru decontarea medicamentului produs de Roche, decât dacăs pacienții ar fi optat pentru o varianta similară a aceluiași medicament. Pentru această practică Roche România SRL a fost sancţionată cu 15.799.839 lei (3.387.688 euro).

După cum a menționat aici Hotnews, în replică la anunțul amendării companiei, reprezentanții Roche au acuzat Consiliul Concurenței de „rea credință” în cadrul celor două investigații și au afirmat că „concluziile celor două investigații limitează masiv accesul pacienților la tratamentele de care au nevoie”.

În mai 2020, Roche Romania SRL a atacat decizia nr.91/16.12.2019 a Consiliului Concurenței la instanța competentă, respectiv la Curtea de Apel București. La 3 ani și jumătate de la sesizare, un complet de judecată de la Secția a IX-a de Contencios administrativ și fiscal al CAB a pronunțat zilele trecute o primă soluție în acest litigiu:

  • Solutia pe scurt: Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 02.11.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

 

spot_img

Articole recente

Ce daune pretinde o firmă Primăriei Capitalei, pentru că nu e lăsată să construiască într-o zonă protejată din Herăstrău

Societatea comercială Brookfield Properties SRL este proprietara a 4 loturi de teren situate în Parcul Herăstrău, în apropiere de...

Mai multe articole din aceeași categorie