Doru Vasile a fost ales membru în Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni în mandatul 2020-2024 pe lista Alianței USR-Plus. Întrucât a votat în favoarea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local, propus de primarul ce aparține altei formațiuni, privind iniţierea procedurilor de expropriere a unui teren identificat pentru edificarea unui campus şcolar in cadrul Oraşului Popesti-Leordeni, a fost sancționat într-o ședință a Biroului Filialei Judeţene USR Ilfov cu excluderea din partid.
În iunie 2022, Doru Vasile s-a adresat instanței de judecată competente, Tribunalul Ilfov, solicitând anularea hotărârii din data de 24.05.2022 a Comisiei Naţionale de Arbitraj a USR şi a Deciziei Biroului Filialei Ilfov a USR având ca obiect excluderea sa din partid. El considera că a fost sancţionat, în mod nelegal si fără justificare, cu cea mai aspră sancţiune posibila, cea a excluderii din partid, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art 13 lit a(iv), b şi c din Statut, constând în aceea că a întreprins acţiuni în contradicţie cu obiectivul politic al filialei locale şi a prejudiciat astfel filiala, prin luări de poziţii publice.
In aprilie 2023, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă. În motivarea consemnată de rejust.ro, judecătorul a apreciat că decizia emisă de Biroul Filialei Judeţene Ilfov a USR Ilfov, a cărui anulare se solicită, nu a fost emisă în regim de putere publică, ci în temeiul procedurilor și atribuțiilor reglementate de statutul partidului, statut adoptat prin voința membrilor acestuia, conform scopurilor urmărite la data înființării lui. În aceste condiţii, nefiind emis în regim de putere publică, instanţa constată că actul supus cenzurii instanţei de judecată nu constituie un act administrativ.
Reclamantul Doru Vasile a formulat recurs, care a fost judecat la sfârșitul lunii trecute de Curtea de Apel București:
- Solutia pe scurt: Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Definitivă. Pronuntată prin punerea la dispoziție a solutiei prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.02.2024.