Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) este o instituție înființată în 2011 prin OG nr. 26/2011, aprobată prin Legea nr. 18/2012, care și-a început activitatea prin preluarea activităţii de inspecție și de control desfășurată până atunci de către Autoritatea Rutieră Română (ARR), Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (RAR) și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Finanțarea instituției era asigurată integral din venituri proprii constituite prin virarea, lunar, de către ARR în contul ISCTR, a unei contribuții în procent de 60% (ulterior 20%) din cuantumul tarifelor încasate pentru serviciile specifice prestate de către ARR către terți, precum și prin virarea, lunar, de către RAR în contul ISCTR a unei contribuții în procent de 20% (ulterior 5%) din cuantumul tarifelor încasate pentru serviciile specifice prestate de către RAR către terți.
Într-un raport de audit intitulat „Performanța activității de inspecție și control rutier în perioada 2011-2016”, realizat de Curtea de Conturi și obținut de publicația Cotidianul.ro, se arăta că, în perioada 2012-2014, ARR și RAR nu au virat sumele în cuantumul și la termenele legale, explicațiile fiind acelea că procentele (inițiale) pentru constituirea contribuțiilor legale erau prea mari și creau un dezechilibru în propriile bugete. Astfel, în pofida solicitărilor repetate de deblocare a situației făcute de ISCTR către conducerile celor două entități și către conducerea Ministerului Transporturilor – structura ierarhică superioară pentru toate cele trei entități – ARR și RAR nu au inclus în propriile bugete obligațiile legale reale către ISCTR și au efectuat numai viramente parțiale din aceste obligații.
Dosar plimbat între instanțe
În aceste condiții, ISCTR a declanșat acțiuni în instanță împotriva ARR și RAR în vederea recuperării sumelor legal datorate de către acestea pentru perioada 2012-2013, respectiv 2012-2014. Suma totală de recuperat era de 175,16 milioane de lei, din care de la ARR – 67,75 milioane lei, iar de la RAR – 107,41 milioane lei.
Procesul contra RAR a debutat în februarie 2015 la Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă. Această instanță a trimis dosarul altei instanțe, de la Secția a VI-a Civilă, după care a fost declinat din nou către Secţia a IV-a Civilă. După intervenția Curții de Apel București, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Acolo însă dosarul a fost trimis către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, care l-a retrimis Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, care l-a decliniat din nou către Curtea de Apel București. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis apoi ca de dosar să se ocupe Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, care a sesizat apoi și Curtea Constituţională cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate. În octombrie 2018, cererea ISCTR este respinsă de Tribunalul București ca neîntemeiată. Soluția este atacată apoi, dar întrucât calea de atac trebuia calificată ca fiind apel și nu respinsă ca inadmisibilă, instanța supremă a admis recursul și a hotârât rejudecarea dosarului.
În 9 decembrie 2022, la mai bine de 7 ani de la debutul cauzei, Curtea de Apel București pronunță soluția sa:
- Solutia pe scurt: Admite cererea. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 109.060.280 lei, debit aferent anilor 2013-2014, sumă care se va actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a debitului. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziţia părţilor de către Grefă, astăzi, 09.12.2022.
Instanța a reținut că, în mod evident, exista o obligaţia legală a pârâtei RAR de a vira procentul de 20% din cuantumul tarifelor și că neînțelegerile între părți rezidă, în principal, în modul de calcul a acestor obligații. În opinia judecătorilor, pârâta RAR nu și-a îndeplinit acele obligații legale, așa că pârâta va trebui să plătească suma stabilită prin expertiză, respectiv de 109.060.280 lei.
