Tânărul I.R. Nicu a fost condamnat definitiv, în martie 2021, de judecătorii Curții de Apel București la o pedeapsă totală de 13 (treisprezece) ani şi 2 (două) luni şi 20 de zile închisoare pentru comiterea în anii 2015-2016 a următoarelor infracțiuni:
- conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat
- conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere
- punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare
- tentativă la înșelăciune
- înșelăciune
El a comis infracțiunile respective în anii 2015-2016, pe când avea 25-30 de ani. Numai că nu a comis una, două, trei fapte, ci aproape 20. Iată mai jos datele la care au fost comise faptele, așa cum rezultă din soluțiile pronunțate de instanțele de judecată:
- faptă din data de 11.05.2015
- faptă din data de 24.09.2015
- faptă din data de 03.10.2015
- faptă din data de 13.10.2015,
- faptă din data de 24.09.2015
- faptă din data de 12.11.2015
- faptă din data de 14.12.2015
- faptă din data de 05.01.2016
- faptă din data de 23.01.2016
- faptă din data de 27.01.2016
- faptă din data de 28.01.2016
- faptă din data de 01.02.2016
- faptă din data de 03.02.2016
- faptă din data de 07.02.2016
- faptă din data de 09.02.2016
- faptă din data de 21.02.2016
- faptă din data de 22.02.2016
- faptă din data de 27.02.2016
- faptă din data de 29.02.2016
Cea mai grea pedeapsă primită de inculpat a fost de 2 ani închisoare. Numai că această pedeapsă a fost sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv o treime din pedepsele ce însumate erau de 33 ani şi 8 luni. Au rezultat deci 11 ani, 2 luni şi 20 de zile. Așa au ajuns magistrații Curții de Apel București să pronunțe o condamnare la închisoare de 13 (treisprezece) ani şi 2 (două) luni şi 20 de zile pentru comiterea unor infracțiuni care totuși nu sunt pedepsite în Codul Penal atât de grav. Judecătorii au mai decis să-i aplice inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Recent, Curtea de Apel București a admis o contestație la executare formulată de petentul condamnat I.R.Nicu și a stabilit că acesta urmează a executa o pedeapsă rezultantă de 12 ani, 6 luni și 20 de zile închisoare. Decizia este definitivă.