Răsturnare de situație în incredibilul dosar penal în care sunt implicați doi colonei din serviciul de informații al Armatei

Exclusivitate

Curtea Militară de Apel a pronunțat miercuri, 30 noiembrie 2024, decizia finală în incredibilul dosar penal în care un colonel și un locotenent-colonel, angajați ai Direcției Generale de Informații a Apărării (serviciul secret al MApN), sunt acuzați unul de furt calificat, iar celălalt de favorizarea infractorului. După ce în 17 aprilie 2024, Tribunalul Militar București a pronunțat o sentință de achitare a celor doi în baza articolului 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală, respectiv pe motiv că “fapta nu există”, instanța de apel i-a găsit vinovați de acuzațiile cuprinse în rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Prin urmare, lt.colonelul I.C.A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, iar colonelul D.D.M. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului. Instanța a decis să amâne aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 C.pen., de 2 (doi) ani de la data pronunțării prezentei hotărâri. Pe durata termenului de supraveghere, inculpații trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  • a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune București, la datele fixate de acesta;
  • b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  • c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
  • d) să comunice schimbarea locului de muncă;
  • e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații vor fi nevoiți să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector VI sau în cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector VI, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această activitate. Decizia judecătorilor militari este definitivă.

Faptele

Prin ordonanța emisă în dimineața zilei de 3.04.2023, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că, în noaptea de 2 spre 3 aprilie 2023, în jurul orei 01:00, de la domiciliul persoanei vătămate, colonelul D.D.M., a fost sustrasă suma de 16.000 euro, 1.000 dolari și 20.000 lei (în total aproximativ 20.000 euro). Din declarația persoanei vătămate a rezultat faptul că, în ziua anterioară, s-a întâlnit cu numitul I.C.A., locotenent-colonel și cu un alt coleg de serviciu, pentru a servi masa în oraș, prilej cu care au consumat și băuturi alcoolice. În jurul orei 00:00, persoana vătămată a ajuns acasă, însoțit doar de colegul său de serviciu, locotenent-colonelul I.C.A..  Cei doi au mai consumat împreună o jumătate de sticlă de whisky, iar la un moment dat, persoana vătămată i-a dezvăluit colegului faptul că deține o sumă importantă de bani în dormitorul apartamentului, într-o cutie (respectiv suma de 16.000 euro, 1000 dolari și 20.000 lei). Apoi, persoana vătămată a scos cutia din dulap, a așezat-o pe pat, a luat din aceasta teancul de 20.000 lei, s-a dus în bucătărie și i-a arătat colegului suma. Ulterior, persoana vătămată a revenit cu teancul de lei în dormitor, i-a pus în cutie, a lăsat cutia pe pat, după care s-a dus la baie, unde a stat doar scurt timp. Ulterior, a constatat că însoțitorul său nu se mai afla în apartament. Când a verificat cutia, colonelul D.D.M. a remarcat dispariția întregii sume de bani. Persoana vătămată l-a apelat apoi pe coleg întrebându-l de ce a plecat și spunându-i că i-au dispărut banii, iar acesta i-a replicat ”asta e!”, după care nu i-a mai răspuns la telefon.

Acesta a fost contextul în care, prin ordonanța din data de 03.04.2023, orele prânzului, s-a dispus în cauză efectuarea urmăririi penale față de suspectul lt. colonel I.C.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Apoi, s-a dispus în cauză punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul lt. colonel, pe numele lui fiind emisă atunci o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Suspectul declarase anterior în fața anchetatorilor că nu recunoaște comiterea faptei pentru care este cercetat și că este de acord să fie testat pentru detectarea comportamentului simulat (test poligraf). Trei luni mai târziu, a fost efectuat și un test poligraf în cauză, iar prin raportul de constatare criminalistică s-a stabilit că, la întrebările relevante cauzei, numitul I.C.A. a prezentat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat.

Cum a ajuns persoana vătămată inculpat

Ulterior audierii la Parchetul Militar, persoana vătămată, colonelul D.D.M., a revenit cu o declarație, consemnată la data de 03.04.2023, ora 21:00, la sediul Secției 22 Poliție, prin care preciza că a găsit suma de bani declarată furată, în cămara/dressingul locuinței sale, în spatele aspiratorului, și că, prin urmare,  nu i-ar fi fost sustrasă respectiva sumă (de aproximativ 20.000 euro). Aproape două luni mai târziu, prin ordonanța din data de 23.05.2023 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea infracțiunii de favorizarea făptuitorului și extinderea efectuării  urmăririi penale față persoana vătămată, colonelul D.D.M.. Potrivit acuzatorilor, colonelul ar fi declarat în mod neadevărat că a găsit în interiorul apartamentului în care locuiește suma de bani sustrasă de colegul său, lt. colonel I.C.A., în scopul împiedicării tragerii la răspundere a acestuia pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În fine, prin ordonanța din data de 14.07.2023 s-a dispus extinderea acțiunii penale față de inculpatul colonel D.D.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

spot_img

Articole recente

Pentru vicii de constituționalitate, Executivul nu susține o propunere legislativă a POT, privind condiționarea acordării liberării condiționate de acoperirea integrală a prejudiciului

În ședința Executivului de săptămâna trecută, Guvernul României și-a formulat punctul său de vedere  referitor la propunerea legislativă privind...

Mai multe articole din aceeași categorie