Raluca Veştemeanu, procurorul general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, ar dori să fie trimisă în Italia

Exclusivitate

Ministerul Justiției o va intervieva miercuri, 15 mai 2024, de la ora 14.00, pe Raluca Veştemeanu, procurorul general adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pentru a fi desemnată magistratul de legătură al României în Republica Italiană. Interviul va avea loc cu prezență fizică, la sediul Ministerului Justiţiei și va fi înregistrat prin intermediul mijloacelor audio-video. Timpul alocat candidatei pentru susţinerea probei interviului va fi de maxim o oră. În cadrul interviului, candidatei i se vor verifica şi competenţele de limbă italiană.

Ministerul Justiției, care a decis recent să reia procedura de selecție a magistratului de legătură, ce urmează a fi trimis în Italia, a hotărât marți, 23 aprilie, să prelungească termenul de înscriere la selecție până vineri, 26 aprilie 2024, orele 17.00. Decizia a fost luată din lipsă de candidați, în condițiile în care la prima procedură de selecție, derulată în luna martie, a fost depusă doar o singură candidatură, cea a procurorului PÎCCJ Chivu Cleopatra Cătălina, care a fost respinsă.  În final, s-a anunțat că procurorul Raluca Veştemeanu întrunește condițiile legale de participare la proba interviului.

Poate fi numită magistrat de legătură în Republica Italiană persoana care îndeplinește următoarele condiții cumulative;

  • Este cetăţean român, cu domiciliul în România;
  • Este judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor şi procurorilor;
  • Cunoaşte la un nivel avansat (scris, vorbit) limba italiană,
  • Are o vechime în magistratură de cel puţin 12 ani;
  • Are experienţă practică în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală şi civilă.

Magistratul de legătură are dreptul la paşaport diplomatic pe durata misiunii în străinătate şi beneficiază în statul în care este trimis de drepturile salariale şi de alte drepturi băneşti corespunzătoare funcţiei diplomatice al cărei stagiu corespunde vechimii deţinute în magistratură. Durata mandatului magistratului de legătură este de până la 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată, şi se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei.

spot_img

Articole recente

Instanța a suspendat procesul legat de rezilierea contractului încheiat cu firma siriană a lui Omar Hayssam pentru IPRS Băneasa

Curtea de Apel București a decis săptămâna trecută să suspende procesul legat de rezilierea contractului încheiat de Autoritatea pentru...

Mai multe articole din aceeași categorie