Curtea de Apel București nu i-a dat dreptate realizatorului de televiziune Radu Banciu într-una din disputele pe care acesta le are cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre”.
- Solutia pe scurt: Respinge cererea ca fiind neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 11 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 11.11.2021
În baza unei plângeri formulate de o organizație din Sfântu Gheorghe – Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” – realizatorul TV a fost amendat de către CNCD, prin Hotărârea nr.989/18.12.2019, pentru discursul anti-maghiar pe care l-ar fi avut într-o emisiune „Lumea lui Banciu”.
Realizatorul TV a mai pierdut în justiție o altă dispută cu CNCD și Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre”. Sentința a fost pronunțată la începutul lunii noiembrie 2020. În plângerea asociației din Sfântu Gheorghe se afirma că „Radu Banciu distribuie același informații false și instigatoare la ură contra etnicilor maghiari”.
Totuși, realizatorul TV a avut și câștig de cauză în disputele din justiție cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării(CNCD) și Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre”. Este vorba de procesul în care judecătorii au anulat Hotărârea nr.336/08.04.2020 a CNCD și l-au exonerat pe Radu Banciu de la plata amenzii contravenţionale de 5.000 lei.
Radu Banciu a mai fost amendat în trecut din cauza pozițiilor exprimate împotriva etnicilor maghiari. Cele mai mari amenzi le-a încasat din partea Consiliului Național al Audiovizualului.
foto:youtube.com

