Curtea de Apel București a pronunțat miercuri, 2 decembrie, soluția definitivă într-unul din procesele legate de finalizarea procedurii de achiziție a corvetelor multifuncționale, contract în valoare de 1,6 miliarde de euro.
- Solutia pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii plângerii. Respinge plângerea ca inadmisibilă. Respinge excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă. Respinge cererile de sesizare a ÎCCJ şi a Curţii Constituţionale a României ca inadmisibile. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Hotarâre 02.12.2020
În iulie anul acesta, Ministerul Apărării Naționale anunțase într-un comunicat, că, abia după soluționarea definitivă a trei dosare în care compania Damen Schelde Naval Shipbuilding (SNS) BV a formulat cereri în contradictoriu cu Guvernul României sau MApN, va avea temeiul legal pentru finalizarea procedurii de achiziție a corvetelor multifuncționale. Cele 3 dosare invocate atunci erau:
- Dosarul nr. 4113/2/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București – contestație atribuire Decizia 1026/26/06/2019 emisă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Acest dosar a fost suspendat până la soluționarea definitivă a dosarului 21131/3/2019. soluția definitivă a fost pronunțată în data de 2 decembrie;
- Dosarul nr. 6869/2/2019, înregistrat la Curtea de Apel București, având ca obiect cererea formulată de Damen SNS BV pentru anulare act administrativ (adresa nr. A3/10084/28.10.2019). Prin Sentința nr. 558/08/07/2020, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea. Hotărârea instanței nu este încă motivată;
- Dosarul nr. 47/2/2020, aflat pe rolul Curții de Apel București, formulat de Damen SNS BV în contradictoriu cu Guvernul României, pentru anularea Hotărârii de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”. În cauză, MApN a formulat cerere de intervenție principală. Următorul termen de judecată a fost fixat la data de 15 decembrie 2020.
MapN a precizat că programul de achiziție se derulează în conformitate cu procedurile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”. Scopul acestui program de înzestrare este achiziția a patru corvete multifuncționale pentru Forțele Navale și achiziția de muniții și a suportului logistic inițial aferent navelor (pentru primii doi ani de la livrarea fiecărei nave). Corvetele vor fi capabile să execute misiuni în următoarele domenii de luptă: AAW (lupta împotriva amenințărilor aeriene), ASuW (lupta împotriva navelor de suprafață), ASW (lupta împotriva amenințărilor submarine), EW (război electronic), NGS (sprijin cu foc la litoral). Construcția și dotarea navelor se va realiza într-un șantier naval din România. În cadrul operațiunilor compensatorii este inclus un program offset ce include modernizarea fregatelor T22R cu un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor, program ce are ca scop investiţii în industria românească de apărare. Mai multe informații despre disputa dintre Damen și Naval Group pentru contractul de 1,6 miliarde de euro în articolul Justnews