Proiectul de HG privind reabilitarea sediului ÎCCJ nu a mai fost aprobat în ședința Executivului din 4 ianuarie 2023

Exclusivitate

În Informația de Presă privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 4 ianuarie 2023 era menționat la punctul 2 PROIECTUL DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Reabilitarea prin consolidare, extindere şi reconfigurare interioară a sediului administrativ al Înaltei Curți de Casație şi Justiție, str. Batiştei, nr. 25, sector 2, municipiul Bucureşti”. Ulterior, în Informația de Presă privind privind actele normative aprobate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 ianuarie 2023 nu s-a mai regăsit proiectul de HG respectiv.

Solicitând clarificări din partea Executivului, Biroul de de Presă al Guvernului ne-a precizat că proiectul de HG a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de guvern, la solicitarea ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii ,,Reabilitarea prin consolidare, extindere şi reconfigurare interioară a sediului administrativ al Înaltei Curți de Casație şi Justiție, str. Batiştei, nr. 25, sector 2, municipiul Bucureşti” se vor aproba la nivelul ordonatorului principal de credite, a mai adăugat Biroul de de Presă al Guvernului.

În Nota de Fundamentare a HG, se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție își desfășoară activitatea într-o clădire total improprie nevoilor sale instituționale. Clădirea actuală a fost adaptată nevoilor specifice ale unei instanțe de judecată, dar nu a fost proiectată în acest scop, astfel încât ea nu a reușit să ofere din punct de vedere spațial soluția adecvată pentru o astfel de activitate și nu a reușit să ofere un spațiu adecvat desfășurării activității instanței supreme. Nevoia suplimentară de spațiu se justifică şi prin volumul ridicat al activității acestei instanțe (aproximativ 25.000 de cauze în 2021) şi, implicit, de părți, la care se adaugă avocați, martori, experți, interpreți, presă, alte persoane interesate. În plus față de lipsa de spațiu pentru posturile de lucru, care este principala necesitate cu care se confruntă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituției îi lipsesc și săli de ședințe, pentru magistrați, fiind necesară cel puțin o sală de 100 mp.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei este instituția care va asigura finanțarea cheltuielilor aferente realizării obiectivului de investiții, prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A. Durata de proiectare a obiectivului de investiții este de 3 luni, iar durata de execuție a obiectivului de investiții de 15 luni. Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA, este de 94.674 mii lei ( aproximativ 20 milioane euro), din care Construcții+Montaj 47.511 mii lei.

spot_img

Articole recente

9 noiembrie 2025, examenul de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A.

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat la începutul acestei săptămâni Decizia nr. 37 din 03.11.2025 privind organizarea...

Mai multe articole din aceeași categorie