Procurorul General Gabriela Scutea a formulat concluzia sa în cauza – aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală – ce are ca obiect rezolvarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: ”Publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a „introducerii de date informatice”) sau ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art.244 alin.2 din Codul penal (în modalitatea alternativă „prin alte mijloace frauduloase”)?”
Situația juridică premisă care a generat problema de drept
Situația juridică premisă care a generat problema de drept supusă dezlegării a fost cea prin care DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu a dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 și fraudă informatică în formă continuată, prevăzută de art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art.33 lit.a din același cod și a art.5 din Codul penal. Modul de operare consta în postarea de anunțuri privind vânzări de bunuri fictive pe site-uri de licitații online internaționale, urmate de purtarea corespondenței electronice cu persoanele interesate. Persoanele vătămate erau convinse să vireze banii aferenți bunului ce doreau să-l achiziționeze în conturile bancare controlate de grupare, în corespondența ce o purtau cu vânzătorul inducându-li-se convingerea că fac plata printr-un serviciu de tip „escrow”(o a treia parte primește banii de la cumpărător și îi reține până la finalizarea efectivă a tranzacției, când îi remite vânzătorului), astfel că în cazul neprimirii bunului aceștia urmau să fie restituiți. În fapt, banii ajungeau în conturile celorlalți membrii ai grupării, ce aveau ca atribuții principale retragerea rapidă a banilor din conturile deschise de ei în acest sens, înainte ca victimele să anuleze transferul, banii fiind apoi transferați în conturile unui alt inculpat cu titlu de cadou, chirie, împrumut sau datorie după reținerea cotei procentuale ce revenea fiecăruia, conform înțelegerii. Membrii grupării au indus în eroare mai multe persoane vătămate din diverse state din Europa: Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Elveția, Polonia, Italia, Portugalia, Olanda, Ungaria și Andora. Astfel, având convingerea că încheie o tranzacție corectă și garantată, 425 de cumpărători de bună-credință au efectuat 481 transferuri bancare din conturile lor în 34 conturi bancare deschise în România și Bulgaria, conturi gestionate și controlate de membrii grupării infracționale, într-un cuantum de aproximativ 250.000 de euro.
La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2021, instanța, din oficiu, a pus în discuție utilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea dezlegării unei chestiuni de drept, vizând lămurirea unor aspecte esențiale legate de încadrarea juridică a faptelor pretins a fi fost comise de inculpați și constând, în esență, în postarea de anunțuri fictive online, care au avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această postare de anunțuri fictive să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta. Instanța a întrebat dacă faptele pretins a fi fost săvârșite de inculpați justifică încadrarea juridică în prevederile art.249 din Codulpenal, care incriminează frauda informatică sau justifică mai degrabă încadrarea în prevederile art.244 alin.2 din același cod, respectiv înșelăciunea.
Frauda informatică, considerată ca reglementare specială în raport cu înşelăciunea
Procurorul general Gabriela Scutea a arătat că în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, infracţiunea de fraudă informatică este considerată ca reglementare specială în raport cu infracţiunea de înşelăciune. Înalta Curte a arătat că vânzările fictive de bunuri online, realizate prin intermediul platformelor specializate în tranzacţionarea de bunuri online, care cauzează un prejudiciu persoanelor vătămate induse în eroare, prin introducerea de date informatice cu privire la existenţa bunurilor și determinate, în acest mod, să plătească preţul unor bunuri inexistente, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică prevăzută în art.49 din Legea nr. 161/2003. Instanța supremă a considerat că, în acest caz, nu sunt întrunite și elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune, întrucât infracţiunea de fraudă informatică reprezintă o variantă a infracţiunii de înșelăciune săvârșită în mediul virtual, iar art.49 din Legea nr. 161/2003 constituie norma special în raport cu art.215 din Codul penal, care constituie norma generală, fiind aplicabilă exclusiv norma specială. În aceste condiții, procurorul general solicită pronunțarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare:
- ”Publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a „introducerii de date informatice”)
