Procuroarea de la Brașov cu “comportament nepotrivit”, propusă pentru excludere de Secția pentru procurori a CSM

Exclusivitate

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, în ședința de marți, 22 septembrie, să înainteze către Preşedintele României propunerea privind eliberarea din funcţie, începând cu data de 01.10.2020, a doamnei VOICU ADRIANA, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, în prezent suspendată din funcţie.

În urmă cu aproape un an, Adriana Voicu a fost sancționată cu „avertisment” de Secția pentru Procurori în materie disciplinară, într-o ședință care a avut loc în 27 noiembrie 2019, după ce discutarea cazului său a fost amânată succesiv, începând cu 11 septembrie 2019.

Sancțiunea a suvernit după ce  Inspecția Judiciară a demarat cercetarea disciplinară faţă de procurorul Voicu Adriana din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru săvârșirea unor abateri prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, care se referă la „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiției săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.“

Potrivit publicației stiridebrasov.ro, Voicu Adriana,“în mod nejustificat şi repetat, a avut manifestări necorespunzătoare funcţiei de magistrat în timpul programului de lucru, la sediul unităţii de parchet, manifestări concretizate printr-un limbaj licenţios, adresat printr-un ton ridicat din biroul acesteia unor persoane nedeterminate, cu scopul de a fi auzite de public şi de personalul unităţii de parchet, precum şi de afişare a unor mesaje pe uşa biroului său, de natură a afecta buna desfăşurare a activităţii unităţii de parchet şi de a afecta onoarea şi prestigiul justiţiei“. Voicu Adriana a cunoscut însă celebritatea în octombrie 2019, când s-a asezat pe un scaun în fața instituției, cerând să-i fie adus înapoi Cornel. „Să mi-l aduceți pe Cornel aici, lângă mine, că voi mi l-ați luat ca să-mi băgați un porc pe gât pe care nu-l suport”, scria pe pancarta pe care și-o agățase de gât procurorul brașovean, după cum precizează publicațiile evz.ro și bizbrasov.ro.

Foto: bizbrasov.ro

spot_img

Articole recente

Baroul București a stabilit regulile legate de plata taxei de secretariat de 250 de lei pentru soluționarea sesizărilor

Prin Hotărârea nr. 6/05.03.2024, Consiliul Baroului București a instituit o taxă de secretariat, fixând cuantumul acesteia la 250 lei....

Mai multe articole din aceeași categorie