Procesul legat de rezilierea contractului încheiat cu firma siriană a lui Omar Hayssam pentru IPRS Băneasa, amânat cu încă 9 luni

Exclusivitate

Curtea de Apel București a decis, la sfârșitul lunii trecute, să amâne pentru 11 septembrie 2025, procesul legat de rezilierea contractului încheiat pentru privatizarea IPRS Băneasa de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) cu Ogharit Trading Co, firma siriană a lui Omar Hayssam.  Autoritățile așteaptă de mult timp să finalizeze demersurilor pentru identificarea corectă a denumirii, sediului şi situaţiei juridice a sociețății Ogharit Trading Co Siria (cu ultimul domiciliu fiscal cunoscut în orașul Homs), pentru rezilierea în justiție a contractului încheiat, acum mai bine de 20 de ani, pentru privatizarea IPRS Băneasa.

Procesul privind „rezoluțiunea contractului” dintre Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului și Ogharit Trading Co Siria a debutat în 2005 la Tribunalul București, unde a avut primul termen în 2006, iar apoi a fost suspendat vreme de 14 ani, până în 2020. Abia în 22 iunie 2020 litigiul s-a reluat pentru ca, 6 luni mai târziu, instanța să pronunțe o primă soluție în acest dosar:

  • Solutia pe scurt: Respinge exceptia perimarii ca neintemeiata. Respinge cererea principala si cererea reconventionala ca neintemeiate. Cu apel. Pronuntata in sedinta publica azi, 17.12.2020

Fosta AVAS, rebotezată între timp Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), a formulat apel, dosarul ajungând astfel în iunie 2022 pe rolul Curții de Apel București.

Istoria unei afaceri eșuate
În septembrie 2003, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), în prezent Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), a privatizat fosta Întreprindere de Piese Radio și Semiconductori Băneasa – IPRS. Motivul invocat de AVAS, condusă pe atunci de pesedistul Ovidiu Mușetescu, a fost faptul că fabrica mergea prost și că, doar într-un singur an, își triplase datoriile. După negocieri cu mai mulți candidați, a fost selectată firma Ogharit Trading Co Siria, la care acţionar era mama sirianului Omar Hayssam. Firma a plătit integral circa 200.000 de euro și se angaja să facă investiții de 2,5 milioane de euro.

În 2005, pe fondul uriașului scandal generat de criza ostaticilor din Irak, în care cap de afiș era Omar Hayssam, Parchetul Naţional Anticorupţie (viitoarea Direcție Națională Anticorupție – DNA) anunța că instrumentează dosarul penal privind modul de privatizare a societăţii IPRS Băneasa și că efectuează acte premergătoare urmăririi penale faţă de mai multe persoane, oameni de afaceri şi funcţionari APAPS, cu privire la săvârşirea atât a unor fapte de corupţie, cât şi cu privire la alte infracţiuni. Numai că, urmare a probatoriului administrat, s-a constatat că în speţă erau întrunite elementele unor infracţiuni care nu intrau în competenţa materială a Parchetului Naţional Anticorupţie. Pentru aceste motive, procurorii au dispus atunci declinarea cauzei la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre continuarea şi finalizarea cercetărilor. De la Parchetul General, dosarul ce privea fapte precum fals intelectual, fals de înscrisuri oficiale, spălare a banilor, a ajuns mai târziu din nou la DNA. În fine, după mai bine de un deceniu, la începutul lui 2018 se anunța public că dosarul penal privind privatizarea fostei Întreprinderi de Piese Radio şi Semiconductori (IPRS) Băneasa, în care era vizat Omar Hayssam, a fost clasat. Decizia fusese luată încă din iunie 2017 de procurorul DNA care a instrumentat dosarul, Mihaiela Iorga Moraru.

spot_img

Articole recente

Executivul a stabilit ca Parlamentul să decidă cu privire la oportunitatea adoptării unei inițiative legislative, legate de drepturile de asigurări sociale ale avocaților

Executivul PSD-PNL, condus de Marcel Ciolacu, a stabilit, în ședința de săptămâna trecută, că Parlamentul va decide cu privire...

Mai multe articole din aceeași categorie