Procesul fostului ministru Dan Șova, acuzat că a prejudiciat CN Aeroporturi București în 2014, prin demiterea abuzivă a administratorilor, se va relua abia în februarie 2026

Exclusivitate

În urmă cu mai bine de 11 ani, Liviu Radu, managerul privat numit cu sprijinul PNL la conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), era schimbat din funcția de director general, prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA) nr. 50/29.05.2014. Odată cu Liviu Radu a fost demis și Radu Merica, preşedintele Consiliului de Administrație (CA) al companiei, precum și membri CA, respectiv Marius Bodea, Bogdan Găurean şi Adrian Cighi. La baza demiterii ar fi stat un raport al Corpului de control al Ministerului Transporturilor, care semnala o serie nereguli financiare. Demiterea Consiliului de Administrație a provocat o “profundă dezamăgire” acţionarului minoritar- Fondul Proprietatea, care, spre deosebire de Corpul de Control al MT, caracterizase rezultatele financiare ale companiei drept “foarte încurajatoare”. Prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 50/29.05.2014, semnată de Șova Dan Coman, în calitate de ministru al Transporturilor, s-a aprobat:

  • declanşarea acţiunii în răspundere contra administratorilor şi directorului general pentru daune cauzate societăţii de către aceştia prin încălcarea îndatoririlor faţă de societate;
  • desemnarea doamnei Magdalena Grigore, având funcţia de consilier juridic în cadrul Ministerului Transporturilor, ca persoana împuternicită să exercite acţiunea în justiţie;
  •  încetarea de drept a mandatelor membrilor Consiliului de Administraţie selectaţi în baza OUG 109/2011, in conformitate cu art. 155 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 si art. 18 alin. 22 din actul constitutiv al companiei anexă la H.G. nr. 1208/2009;
  • suspendarea de drept a mandatului directorului general, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5) din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi a art. 20 alin. 11 din Actul Constitutiv, începând cu data de 29.05.2014 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
  • numirea noilor membri provizorii ai Consiliului de Administraţie, până la desemnarea unor noi membri în urma procedurii de selecţie prevăzută de OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice.

Opt ani mai târziu, prin cererea de chemare în judecată depusă la Tribunalul București, CN Aeroporturi București, în calitate de reclamantă, a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a trei persoane, între care se numără și fostul ministru Dan Coman Șova,  şi obligarea acestora la plata, în solidar, a mai multor sume de bani achitate de reclamantă drept despăgubiri foștilor administratori ai CNAB,  revocați din funcţie cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Demersul CNAB a fost iniţiat ca urmare a emiterii Deciziei nr. III/13.04.2022, prin care Curtea de Conturi a României a dispus ca reclamanta CNAB să întreprindă toate măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate, în concret să stabilească întinderea prejudiciului, reprezentând daune-interese, şi alte cheltuieli de judecată stabilite de instanţa de judecată, ca urmare a anulării Hotărârii AGOA nr. 50/29.05.2014, precum şi recuperarea prejudiciilor, în condiţiile legii. Potrivit cererii de chemare în judecată, prejudiciile, a căror acoperire se solicita, s-au născut ca urmare a litigiilor declanșate de foştii administratori ai reclamantei, revocaţi din funcţie prin Hotărârea AGOA a companiei.

După ce a trecut printr-un ciclu procesual, în decembrie 2024, instanța de fond a pronunțat următoarea soluție:

  • Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Stan Ivona şi Grigore Maria Magdalena, ridicată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocat de pârâtele Stan Ivona şi Grigore Maria Magdalena prin întâmpinare, respectiv de pârâtul Dan Coman Şova la primul termen de judecată, cu privire la prejudiciile decurgând din dosarul nr. 3117/93/2016. Respinge, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREŞTI” S.A., în contradictoriu cu pârâţii DAN COMAN ŞOVA, MARIA MAGDALENA GRIGORE, IVONA STAN, în privința prejudiciilor decurgând din dosarul nr. 3117/93/2016. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREŞTI” S.A., în contradictoriu cu pârâții DAN COMAN ŞOVA, MARIA MAGDALENA GRIGORE, IVONA STAN, ca neîntemeiată. Admite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de chemata în garanţie Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin întâmpinare, cu privire la prejudiciile decurgând din dosarul nr. 3117/93/2016. Respinge, ca prescrisă, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREŞTI” S.A., astfel cum a fost modificată, cu privire la prejudiciile decurgând din dosarul nr. 3117/93/2016. Respinge, în rest, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, astfel cum a fost modificată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREŞTI” S.A., ca neîntemeiată. Obligă pe reclamanta la plata către pârâta Stan Ivona a sumei de 19.909,96 lei cu titlu de onorariu avocaţial, respectiv către pârâta Grigore Maria Magdalena a sumei de 19.909,96 lei cu titlu de onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul București, secția a VI-a Civilă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 18.12.2024.

Nemulțumită de sentință, reclamanta CN Aeroporturi București a atacat-o cu apel, așa că litigiul a ajuns pe rolul Curții de Apel București. La primul termen de judecată, din 20 iunie, instanța a decis să amâne cauza la data de 17 octombrie 2025, pentru a se lua la cunoștinţă de înscrisurile depuse la acest termen de fostul ministru Dan Șova. A intervenit însă protestul magistraților, care a suspendat judecarea cauzei. Ulterior, instanța de apel a stabilit ca următorul termen de judecată să se desfășoare la data de 6 februarie 2026.  

spot_img

Articole recente

9 noiembrie 2025, examenul de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A.

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat la începutul acestei săptămâni Decizia nr. 37 din 03.11.2025 privind organizarea...

Mai multe articole din aceeași categorie