Baroul București a anunțat într-un comunicat că desfășurarea proceselor simulate, ce constituie premiul Concursului „Fii Avocat în Școala Ta!” (FAST), derulat în București, va avea loc în incinta Curții de Apel București, în sălile alocate de către conducerea acesteia, între orele 8.00 și 18.00, în datele de 1 și 2 aprilie 2023. Comunicatul este semnat de coordonatorul Proiectului FAST București, av. Silvana Racoviceanu.
În noiembrie anul trecut, la finalizarea concursului organizat în cadrul proiectului „Fii Avocat în Școala Ta !” (FAST), un număr de 64 de elevi au fost desemnați câștigători din cei 600 de participanți, din care 28 de elevi la categoria Afișe cu tema „Avocatul, prietenul meu” (clasele V – VIII), 28 de elevi la categoria Eseu cu tema „Scrisoare către Avocatul meu” (clasele IX -XII) și 8 premii speciale, unor elevi care s-au remarcat în mod excepțional prin creativitate, dorință și acuratețe prin lucrările grafice realizate. Desemnarea câștigătorilor s-a efectuat de către un juriu format din 11 avocați participanți la FAST București, în conformitate cu prevederile regulamentului de concurs. Conducerea Baroului București și-a exprimat recunoștința față de toți cei aproximativ 250 de avocați care și-au dăruit timpul și experiența profesională, pentru a construi premiza unor viitoare generații informate.
Programul „Fii Avocat în Școala Ta!”, aflat la a 2-a ediție, s-a derulat la nivel național, cu finanțarea exclusivă a Uniunii Naționale a Barourilor din România, fiind implementat de avocați voluntari din barourile din România. Temele principale pentru anul şcolar 2022 – 2023 au fost: „De la drepturi şi libertăţi la infracţiuni în mediul online”; „Eu, proprietatea şi banii. Drepturi şi obligaţii”; „Drepturile şi obligaţiile mele de zi cu zi”.
UNBR a arătat că, la prima ediție, peste 20 de mii de elevi din toată țara au beneficiat de module FAST dezvoltate de către Departamentul de Educație Juridică din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România.