Primarul din Târgu Bujor, abia reales, a pierdut procesul de incompatibilitate cu ANI

Exclusivitate

În august 2022, Agenția Națională de Integritate anunța, într-un comunicat, că a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Andone Ion, actualul primar al orașului Târgu Bujor, Jud.  Galați și fost viceprimar al orașului Târgu Bujor. Potrivit ANI, el s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august – 28 septembrie 2020 întrucât a participat la alegerile locale din 2020 în calitate de candidat pentru funcția de consilier local, fără a-și suspenda raportul de serviciu din funcția publică deținută în cadrul Primăriei Orașului Târgu Bujor, pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor.  Totodată,  Andone Ion s-a aflat în incompatibilitate și în perioada 29 septembrie – 2 noiembrie 2020 întrucât, după ce a fost ales în funcția de consilier local, a continuat să exercite funcția publică deținută în cadrul Primăriei Orașului Târgu Bujor timp de încă 35 zile, deși raportul său de serviciu era suspendat de drept. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. a) și b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 514, alin. (1), lit. h) și art. 513, alin. (1), lit. b)  din O.U.G. nr. 57/2019.

Potrivit legii,  „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”. „Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Ion Andone a atacat în zadar la Curtea de Apel Galați raportul de evaluare nr.36341/G/II/19.08.2022 întocmit de inspectorii de integritate pe numele său. În martie 2023, judecătorii au dat dreptate angajaților Agenției Naționale de Integritate:

  • Solutia pe scurt: Nr. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul Andone Ion în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Intergitate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sanţiunea nulităţii. Pronunţată cu punerea soluției la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 slin. 2 cod procedură civilă, la data de 06.03.2023.

Andone Ion a atacat sentința cu recurs, care a fost judecat în această săptămână de Înalta Curte de Casație și Justiție:

  • Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Andone Ion împotriva sentinţei civile nr. 27 din 06 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi –contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 26 iunie 2024.

La alegerile de luna aceasta, Ion Andone (PSD) a fost reales în funcția de primar al orașului Târgu Bujor cu  51,81% din voturi.

spot_img

Articole recente

Curtea de Apel București acceptă un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de DNA, ce fusese respins de instanța de fond

În februarie anul acesta, procurori de la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției au înaintat Tribunalului Bucureşti acordul de recunoaştere...

Mai multe articole din aceeași categorie