Preț încă ridicat la licitațiile ANABI / Nimeni nu e interesat de achiziția unor BMW-uri de lux, inclusiv a două “bestii cu 4 turbine” – X6 M50D

Exclusivitate

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a organizat a doua licitație publică pentru vânzarea unor SUV-uri de lux BMW. Până luni, 24 octombrie, la orele 16.00, nu a fost depusă nicio ofertă, cel mai probabil, din cauza prețului încă piperat.

Nici la prima licitație, ce s-a desfășurat în ziua de 27.09.2022, în intervalul orar 08:30-15:00, nimeni nu și-a exprimat intenția de a achiziționa bun mobil BMW X6 M50d. Mașina, supranumită “bestia cu 4 turbine”, este fabricată  în 2018, are un motor de 280 KW, tracțiune integrală, transmisie automată, iar kilometrajul indică parcurgerea a 75.312 km.  Conform raportului CarVertical, autoturismul este înregistrat cu daune, iar costurile estimate pentru reparații sunt între 76.500 lei -113.000 Lei, conform devizelor. Prețul de pornire la licitație este de 235.929 lei, respectiv 47.700 euro, la care se adaugă TVA.

ANABI mai scoate la licitație un alt autoturism de același tip, X6 M50d, dar care este fabricat în 2017. Mașina are aceleași caracteristici numai că a înregistrat un rulaj de 125.053 km. Prețul de pornire în acest caz este de 192.403 lei, respectiv 38.900 euro, plus TVA de 19%. Și în cazul acestei mașini de lux, conform raportului CarVertical, sunt menționate daune, costurile estimate pentru reparații fiind cuprinse între 108.000 lei -170.000 Lei, conform devizelor.

Cel de-al 3-lea autovehicul BMW scos la licitație de ANABI, este un X5 M50d. Mașina este din 2015, a parcurs 154.758 km, iar raportul CarVertical indică faptul că autovehiculul este înregistrat cu daune, costurile estimate pentru reparații fiind între 23.000 lei – 45.000 Lei, conform devizelor. Prețul de pornire în acest caz este de 124.642 lei, respectiv 25.200 euro, la care se adaugă TVA.

Detalii, la acest link.

spot_img

Articole recente

Ce pedeapsă a primit un mecanic care era băut atunci când, la o barieră, locomotiva pe care o conducea a lovit o mașină cu...

În decembrie 2020, două persoane, soț și soție, au murit într-un accident în Teleorman, după ce autoturismul în care...

Mai multe articole din aceeași categorie