Curtea de Apel București a pronunțat săptămâna trecută sentința definitivă într-un dosar de evaziune fiscală, în care au fost judecate 5 persoane, administratori de fapt și administratori statutari ai unor societăți comerciale înființate în Sintești ( Ilfov), ce aveau ca obiect de activitate recuperarea de materiale reciclabile (în principal fier vechi și neferoase – cupru, alamă, aluminiu).
Astfel, inculpații Mihai Gogu și Mihai Toma au primit fiecare câte 6 ani și 6 luni de închisoare, inculpata Radu Orania 6 ani de închisoare, inculpatul Stelian Adrian 5 ani şi 6 luni închisoare, iar inculpata Rancu Olguța 4 ani și 8 luni de închisoare. Instanța de fond – Tribunalul Giurgiu – aplicase inculpaților din acest dosar pedepse mult mai grele: Radu Orania – 9 ani, Mihai Gogu și Mihai Toma – câte 7 ani și 6 luni de închisoare, iar Stelian Adrian și Rancu Olguța – câte 7 ani de închisoare.
Cele 5 persoane, trimise în judecată pentru infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, au fost acuzate de procurori că, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2015, au înregistrat în documentele contabile ale societăților, precum şi în celelalte documente legale (Declarațiile 394 – declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național și Declarația 300 – decont privind TVA, bilanțuri contabile) operațiuni nereale în valoare totală de 25.657.051 lei, respectiv achiziții de la mai multe societăți comerciale fantomă, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat fiind în sumă de 4.083.510,69 lei, reprezentând impozit pe profit.
În baza art. 11 din Legea 26/1990, judecătorii au dispus luarea măsurii sechestrului asigurător în beneficiul părții civile ANAF – AJFP Giurgiu asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaţilor, până la concurența sumei la plata căreia au fost obligaţi în latura civilă a cauzei, respectiv 4.083.510,69 lei, sumă la care se adaugă accesorii în condițiile Codului de procedură fiscală, calculate de la data scadenței până la plata efectivă a debitului.