Pedeapsă mai blândă / Jandarmul din Galați ce incendiase, din gelozie, 9 mașini, a primit o condamnare cu suspendare, după ce instanța de fond îi aplicase o pedeapsă cu executare

Exclusivitate

Curtea Militară de Apel a pronunțat, în data de 11 mai 2022, sentința definitivă în dosarul în care Băcanu George Daniel, căpitan în Jandarmeria Română, a fost judecat pentru distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, fals intelectual şi abuz de autoritate.

  • Solutia pe scurt: 1) În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de apelantul inculpat cpt. Băcanu George Daniel din cadrul I.J.J. Galați împotriva sentinţei penale nr. 15/02.03.2022 a Tribunalului Militar Iași, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03.03.2022. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: Înlătură dispoziţiile privind executarea în regim de detenție a pedepsei principale rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare și, drept consecință, în baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului cpt. Băcanu George Daniel sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 şi alin. 2 lit. d) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galați, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public și privat al Judeţului Galaţi sau al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” pe o perioadă de 100 de zile. În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. Executarea pedepselor complementare va începe conform art. 68 al. 1 lit. b C.pen., iar pedepsele accesorii se vor executa potrivit art. 65 al. 3 C.pen. numai în situaţia revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 399 alin. 1 și 3 lit. b C.p.p. constată încetată de drept măsura arestării preventive la data pronunțării prezentei decizii ?i dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză. Ia act că inculpatul a fost privat de libertate de la 26.10.2021 la zi. 2) În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul militar de pe lânga Tribunalul Militar Iași împotriva aceleiași sentințe penale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 al. 3 C.p.p.cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 11.05.2022, prin punerea prezentei decizii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei.
    Document: Hotarâre  42/2022  11.05.2022
Aceeași pedeapsă, dar cu executare

În 2 martie anul acesta, el a fost găsit vinovat de o instanță a Tribunalului Militar Iași,  fiind condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugere”, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „tulburarea ordinii și liniștii publice”,  la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „fals intelectual” și la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „abuz de autoritate”. Judecătorii militari au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 10 luni închisoare, la care au adaugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 10 luni închisoare, inculpatul urmând a executa, în regim de detenție, pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare. În plus, în baza art. 45 alin. 3 Cod penal, instanța a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală stabilită anterior, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), h) și n) Cod penal – aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată S.M., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

Orbit de gelozie

Potrivit cotidianului Viața Liberă, căpitanul George Daniel Băcanu, ofițer în cadrul structurii de Pază Obiective a Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați, ar fi comis infracțiunile de care a fost acuzat din gelozie, dar în baza unui plan bine determinat, în care s-a folosit de funcția pe care o deținea pentru a-și crea un alibi și a-și acoperi astfel faptele. „La data de 12.10.2021, în jurul orei 22,07, în timp ce se afla în timpul liber, pe fondul geloziei, a incendiat autoturismul (…) parcat în faţa scării (…) folosind un pet de 2,6 litri benzină achiziţionat în aceeaşi seară, la ora 21,47 (…), incendiul propagându-se şi distrugând alte opt autoturisme, precum şi uşa din termopan cu accesoriile sale de la intrarea în bloc. Amploarea incendiului extins la cele nouă autoturisme şi la uşa de acces din blocul menţionat, exploziile diferitelor pneurilor şi ale diferitelor obiecte a cauzat tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice”.  Potrivit unui comunicat al Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, ”inculpatul l-a determinat în aceeaşi noapte pe un subaltern al său să întocmească, fără vinovăţie, un proces verbal de control în fals în registrul de control de la Prefectura Galaţi. A doua zi, căpitanul a întocmit personal un proces verbal în fals înregistrul de control de la Agenţia Galaţi a BNR, solicitându-i apoi unei subalterne să declare în fals că în noaptea precedentă ar fi fost controlată de el în timpul serviciului”.

spot_img

Articole recente

De ce nu i-au dat dreptate judecătorii fostului șef al Poliției române și al DGA, în procesul acestuia cu Agenția de Integritate

În septembrie 2023, Agenția Națională de Integritate anunța, într-un comunicat, că a  constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 1.157.736...

Mai multe articole din aceeași categorie