Justiția a dat din nou câștig de cauză proprietarului unui parc eolian în disputa pe care o avea cu primăria comunei pe teritoriul căreia sunt amplasate turbine eoliene. Este vorba de procesul tranșat definitiv în urmă cu câteva zile la Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea firmei Ovidiu Development SA, în disputa pe care o avea cu Primăria din comuna Cogealac.
- Detalii soluţie: Respinge excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi nulităţii recursului invocate prin întâmpinare. Respinge recursul declarat de recurenţii – pârâţi Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac şi Primăria Comunei Cogealac împotriva sentinţei nr. 22 din 03 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal – VECHE, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4614,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din Codul de procedură civilă, astăzi, 17 noiembrie 2022.
Acesta este un nou proces, după cel ce avea ca miză suma de 1.788.327 lei, câștigat definitiv de firma Ovidiu Development SA, producător de energie electrică pe bază de energie eoliană. Societatea deține în România cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogei, la Fântânele, Cogealac și Grădina. Parcul eolian a presupus o investiție de peste un miliard de euro și are 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW.
Diferendul dintre primăriile din zonă (Primăria Cogealac și Primăria Grădina) și SC Ovidiu Development SA datează de câțiva ani și are la bază problema impozitelor/taxelor datorate de persoanele juridice pentru turbinele eoliene. De pildă, prin Decizia de impunere din 2018 a Primăriei Grădina, firmei Ovidiu Development SA i s-a impus suma de 2.248.384 lei, pentru fundaţia şi turnul de susţinere ale turbinelor eoliene pe care le deţine pe raza unităţii administrativ-teritoriale a comunei Grădina. Contestând decizia, SC Ovidiu Development SA a susținut, în esenţă, că acele construcţii aferente turbinelor nu s-ar încadra în categoria clădirilor și că turbinele eoliene nu ar reprezenta clădiri, iar, pe cale de consecinţă că nu i s-ar aplica majorări pentru neplata la termen a creanţei cu titlu de impozit pe clădiri.
Primăriile au argumentat în schimb că, prin Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1210/2014 publicate în Monitorul Oficial nr.682/2014, rezultă cu certitudine că turnul de susţinere al turbinelor eoliene, se încadrează în categoria clădirilor în accepţiunea definiţiei date în art.453 lit.b) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal și că, în privinţa fundaţiei, din examinarea definiţiei dată în art.453 lit.b) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, rezultă că aceasta se încadrează în categoria clădiri, deoarece este o construcţie constitutivă dintr-o încăpere ce adăposteşte instalaţii, echipamente şi alte asemenea, necesare funcţionării turbinei eoliene şi existenţei acesteia.
Actele administrative cu caracter normativ prin care turnurile de susținere a turbinelor eoliene au fost calificate drept clădiri în sensul fiscal, și în temeiul cărora au fost emise actele administrative contestate în prezenta cauză, au fost anulate în mod definitiv în instanțele de judecată.
