O firmă germană a pierdut definitiv procesul în care contesta amenda de aproape 4 milioane lei, primită de la Consiliul Concurenței

Exclusivitate

În decembrie 2017, prin Decizia 78, Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 4.947.086,23 lei (aproximativ 1,1 milioane euro) trei companii acuzate de realizarea unei înțelegeri anti-concurențiale, cu scopul limitării comercializării traductoarelor de măsurare curent TR2520A pe teritoriul României. După cum informa atunci  Autoritatea de  Concurență, cele trei companii sancționate au fost ARC Brasov SRL (409.837,36 lei), Dranetz Technologies Inc din SUA (687.323,08 lei) si GMC-I Messtechnik GmbH din Germania (3.849.925,79 lei).

În urma investigației, declanșată ca urmare a plângerii formulate de una dintre companiile care a participat la o procedură de achiziție publică, organizată de ELECTRICA SERV – S.A., S.C. ARC BRAȘOV S.R.L. a recunoscut săvârșirea faptei anti-concurențiale, așa că amenda a fost redusă cu 15% din nivelul de bază. Potrivit Consiliului Concurenței, cele trei companii s-au înteles ca SC ARC BRASOV S.R.L., in calitate de cumpărător, să fie unica sursă de aprovizionare cu traductoare de măsurare curent TR2520A pe teritoriul României, furnizorii DRANETZ TECHNOLOGIES INC. si GMC-I MESSTECHNIK GmbH angajându-se să-i livreze exclusiv aceste echipamente. În acest fel, cele trei companii au eliminat orice concurență si au limitat și controlat comercializarea respectivelor echipamente, organizatorul licitației neavând astfel nicio alternativă pentru achiziționarea traductoarelor de măsurare curent. Aceste echipamente sunt necesare pentru a adapta curenții de valori mari din instalații la nivelul necesar circuitelor interne ale analizoarelor de rețea și trebuie selectate în funcție de curenții primari din circuitele electrice supuse măsurării.

Firma care a primit cea mai mare amendă, GMC-I Messtechnik GmbH din Germania, s-a adresat în 25 august 2018 instanței competente – Curtea de Apel București – pentru a contesta decizia Consiliului Concurenței. În februarie 2021, instanța de fond a pronunțat sentința:

  • Solutia pe scurt: Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depsuă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată astăzi 02.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art.396 alin.2 Cod proc. civil.

Firma germană a formulat recurs, litigiul ajungând astfel în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, zilele trecute, au soluționat definitiv acest dosar:

  • Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de reclamanta GMC-I MESSTECHNIK GMBH împotriva sentinţei civile nr. 19 din 2 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 18 octombrie 2023.
spot_img

Articole recente

9 noiembrie 2025, examenul de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților – I.N.P.P.A.

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat la începutul acestei săptămâni Decizia nr. 37 din 03.11.2025 privind organizarea...

Mai multe articole din aceeași categorie