Tribunalul Militar Cluj a condamnat-o zilele trecute pe inculpata XXX, subofiţer de stat major în cadrul U.M. 01090 Predeal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată (2 acte materiale). Instanța militară a mai decis să amâne aplicarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatei, fixând un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) din C.p., s-a dispus ca inculpata să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brașov la datele fixate în acest sens; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acesteia; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. Inculpatei i s-a mai impus să execute obligaţia de a presta, în cursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Zărnești sau Primăria Predeal. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară, Curtea Militară de Apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În acest dosar, procurorul militar a dispus inițial, prin ordonanţa din 11 iunie 2024, renunţarea la urmărire penală faţă de persoana în cauză, pe motiv că nu ar exista un interes public în tragerea la răspundere penală a acesteia. Numai că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Cluj a dispus, în temeiul art. 318 alin. 14 şi 15 din Codul de procedură penală, desfiinţarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală și trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală. În consecință, prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Tribunalului Militar Cluj la data de 02.10.2024, s-a hotărât în conformitate cu prevederile art.327 alin.(1) lit.a C.pr.pen. trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei, ce are gradul de sergent în cadrul U.M. 01090 Predeal.
În actul de sesizare a instanței militare s-a reținut în esenţă, că, în data de 7 august 2020, în dosarul penal având ca obiect comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, comisă la data de 12.12.2019, şi în data de 20 septembrie 2022, în dosarul având ca obiect aceeaşi infracţiune de tâlhărie calificată, fiind audiată în calitate de martor, angajata MApN a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurări esenţiale cu privire la care a fost întrebată (respectiv a susținut în ambele declaraţii că inculpatul XXX s-ar fi aflat în prezenţa ei sau în preajma ei în intervalul orar în care acesta era suspectat că a comis o infracţiune de tâlhărie sau era la magazinul Bricodepot pentru a cumpăra cele necesare comiterii infracţiunii de tâlhărie). Potrivit procurorilor, la data de 12.12.2019, în jurul orei 18.30, doi indivizi, depistați ulterior de organele de poliție, împreună cu o altă persoană de sex masculin, încă necunoscută, purtând pe cap cagule ce le acopereau fețele, au pătruns, fără drept, în curtea imobilului persoanei vătămate S.P., iar atunci când aceasta a sosit acasă, s-au îndreptat spre ea şi i-au aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei, în urma cărora a căzut pe sol – cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitate circa 14 zile de îngrijiri medicale – după care au deposedat-o de borseta pe care o avea în mână şi care conţinea un telefon mobil şi suma de aproximativ 25.000 – 30.000 de lei. În data de 20.09.2022, fiind audiată în calitate de martor, angajata U.M. 01090 Predeal, revenind în parte asupra declaraţiei iniţiale, a declarat că la data comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată cercetate de procurori, 12.12.2019, a fost la domiciliul unei prietene, de la aproximativ ora 16:20, până în jurul orei 18:00, când a plecat împreună cu XXX la o prietenă, în timp ce în faţa organelor de urmărire penală, femeia declarase iniţial că s-a aflat în imobilul împreună cu inculpatul XXX în intervalul orar 17:00-20:00.