Soții Diana și Marius Bulancea vor fi plătiți lunar, cu aproape 20.000 de euro, de către instituțiile europene în care lucrează, potrivit unor calcule făcute de Justnews.
Astfel, Diana Magdalena Bulancea, judecător suspendat al Curții de Apel București, a încasat în 2019, potrivit propriei declarații de avere depuse în 2020, suma de 131.316,5 euro, respectiv aproape 11.000 euro lunar. Ea era angajată în acea perioadă pe un post de referent juridic (funcție de execuție) la cabinetul judecătorului român de la Tribunalul Uniunii Europene, Octavia Spineanu-Matei. Recent însă (la 1 februarie 2021), Diana Magdalena Bulancea și-a început activitatea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, unde a obținut un post de conducere: șef al Unității române de traduceri juridice de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, veniturile salariale ale magistratului Diana Bulancea vor fi probabil mai mari cu circa 15-20 la sută decât cele consemnate în declarația de avere precedentă, când erau de circa 11.000 euro lunar.
Marius Bulancea, fost procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ocupă funcția de „law officer” la Parchetul European (EPPO). Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat încetarea delegării acestuia la DNA ca urmare a detașării lui la instituția condusă de Laura Codruța Kovesi încă din data de 1 februarie 2020, potrivit Hotărîrii 62/21.01.2020.
La Parchetul European venitul salarial lunar al unui „law officer” este situat la debutul în activitate la 6-7.000 euro, dar crește semnificativ după primul an de muncă, lucru valabil și în cazul procurorului Marius Bulancea. De pildă, potrivit propriilor declarații, șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, încasa anul trecut aproximativ 8.000 euro lunar, dar se află practic la începutul mandatului, urmând ca mai apoi salariul să i se dubleze.