Ministrul liberal al Justiției Cătălin Predoiu a lăsat-o pe dinafara ONRC-ului pe pesedista Gabriela Zoană

Exclusivitate

Gabriela Zoană a fost unul dintre comunicatorii cei mai agresivi ai PSD, mai ales în ceea ce privește mesajele anti-europene și anti-justiție. Ea a ocupat timp de un an, începând din 2018, un post de europarlamentar, după ce Viorica Dăncilă eliberase locul pentru a fi numită la București în funcția de premier. Gabriela Zoană a candidat și la alegerile europarlamentare din mai 2019, pe locul al 12-lea pe listele PSD, însă nu a prins un alt mandat de europarlamentar. Ea se afla în grațiile Vioricăi Dăncilă, care o numise chiar și în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, deși guvernul în fruntea căruia se afla era demis de parlament. Gabriela Zoană nu a apucat să ajungă la Minister, întrucât Ana Birchall refuza să accepte numirea unor secretari de stat impuși de Dăncilă.

După ieșirea PSD de la guvernare, Gabriela Zoană s-a reîntors la postul călduț de director general adjunct la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ( ONRC).  Ea a ajuns la ONRC prin detașare de la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții străine – Guvernul României, începând cu data de 05 aprilie 2013. În 2016, a dat un concurs în urma căruia, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 2836/C/25.07.2016, a obținut mandatul de director general adjunct pentru 4 ani (25 iulie 2016 – 24 iulie 2020). Despre prezența Gabrielei Zoană la ONRC, Justnews a scris aici. 

La expirarea mandatului Gabrielei Zoană, ministrul liberal al Justiției, Cătălin Predoiu, a numit-o în funcția devenită astfel vacantă pe o angajată a ONRC –ului, respectiv pe consilierul juridic de la Contencios, Anca-Daniela Safta.

În această situație, Gabriela Zoană s-a reprofilat, iar de câteva zile ( mai exact din 8 august 2020) oferă servicii juridice prin intermediul cabinetului său de avocatură, potrivit paginii proprii facebook.

spot_img

Articole recente

Șefa Camerei Notarilor Publici București va fi, de anul viitor, președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România

Uniunea Natională a Notarilor Publici din România (UNNPR) va avea, de la 1 ianuarie 2026, o nouă conducere. Va...

Mai multe articole din aceeași categorie