Direcţia Naţională de Probaţiune este instituția care gestionează sistemul de probaţiune, ca serviciu public de interes naţional, ce contribuie la înfăptuirea actului de justiţie şi îşi desfăşoară activitatea în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al menţinerii siguranţei comunităţii, precum şi pentru reducerea costurilor sociale ale executării sancţiunilor şi măsurilor penale, prin diminuarea populaţiei din unităţile penitenciare şi valorificarea potenţialului socioeconomic al infractorilor.
Direcţia Naţională de Probaţiune, instituţie publică cu personalitate juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, îşi exercită atribuţiile la nivel central, şi în cele 42 de structuri teritoriale, denumite servicii de probaţiune, de la nivel local, în fiecare județ și în municipiul București. În prezent, numărul total de posturi, în structura centrală și structurile locale, este de 470 (387 ocupate și 83 vacante) – vezi http://www.just.ro/directia-nationala-de-probatiune/
În structura centrală există 90 de posturi (35 ocupate/55 vacante). Acestea sunt:
- Corpul de inspecție: 10 (7/3)
- Serviciul programe și relați internaționale: 11 (4 /7)
- Direcția economică: 21 (11/10 )
- Serviciul resurse umane: 12 (5 /7)
- Biroul It și comunicare: 6 (2 /4 )
- Serviciul juridic: 8 (3 /5)
- Serviciul metodologie și formare profesională: 10 (2/8)
- Serviciul cercetare și dezvoltare strategică: 9 (1/9)
În structurile locale sunt în prezent 380 de posturi (352 ocupate și 28 vacante).
Cu ocazia recentelor audieri din comisiile parlamentare reunite ale Camerei Deputaților și Senatului în vederea învestirii Guvernului Orban 2, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că a obținut aprobarea unui Memorandum în Guvern prin care se suplimentează aparatul de Probatiune cu 611 inspectori de probatiune, parte din locuri deja bugetate și scoase la concurs. Vezi declarația la http://www.just.ro/declaratia-ministrului-justitiei-catalin-predoiu-cu-ocazia-audierilor-in-comisiile-parlamentare-reunite-ale-camerei-deputatilor-si-senatului-in-vederea-investirii-guvernului-orban-2/