Miercuri se va afișa lista cu candidații ce îndeplinesc condițiile pentru a participa la concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri

Exclusivitate

Miercuri, 12 mai, se va afișa lista cu candidații ce îndeplinesc condițiile legale de participare  la concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri, potrivit calendarului de desfășurare a concursului, făcut public de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în data de 23 martie. Următoarea etapă din calendarul de concurs, ce se va încheia pe 21 mai, este cea privind depunerea și apoi soluționarea eventualelor contestații de către candidații respinși, după care va fi publicată lista finală a candidaților.

Plenul CSM a aprobat, în ședința din data de 18 martie, numărul de posturi de grefier cu studii superioare juridice, aferente instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, respectiv 120 posturi de grefier cu studii superioare juridice ( 100 posturi pentru instanţele judecătoreşti şi 20 posturi pentru parchetele de pe lângă acestea). Taxa de înscriere la concursul programat în data de 23 mai este în cuantum de 550 RON. Concursul se organizează la nivel național, iar durata cursurilor este de 6 luni.  Regulamentul concursului poate fi vizualizat aici 

 

spot_img

Articole recente

De la 1 Mai 2025, onorariile pentru oficii vor crește, având la bază indicele de inflație publicat de Institutul de Statistică

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a anunțat, într-un comunicat, semnarea, în data de 15 aprilie 2025, a...

Mai multe articole din aceeași categorie