DNA a încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu doi foști șefi de la Institutul Fundeni
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au anunțat marți, 2 iunie, că doi foști șefi din Institutul Clinic Fundeni au acceptat să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției. Este vorba de Emilia Grigore, la data faptelor directorul financiar-contabil al Institutului și Adrian Pârvulescu, la data faptelor șeful Biroului Achiziții Publice din cadrul Institutului.
Dosarul este mult mai vast și vizează foști miniștri, somități medicale, oameni de afaceri
Potrivit unor surse judiciare, cele două cazuri reprezintă doar vârful unui mega-dosar de corupție, în care sunt implicați foști miniștri, foști directori ai Institutului, mari personalități medicale și importanți oameni de afaceri. În cazul celor doi inculpați s-a dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită, în formă continuată.
– permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată
Concret, cei doi au recunoscut că au oferit date confidențiale unor oameni de afaceri pentru ca firmele acestora să poată încheia contracte de echipamente și produse medicale cu Institutul Clinic Fundeni. Cei doi ar fi oferit informațiile atât anterior organizării procedurilor de achiziție publică, cât și în timpul derulării acestora. Ulterior, contractele au și fost încheiate de unitatea medicală cu firmele administrate de persoanele care au beneficiat de informațiile respective.
Doi ani și 3 luni, cu suspendare
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia. Este vorba de 2 ani și 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.