Firma lui Adamescu, antreprenor general
În mai 2011, LIDL România S.C.S. , în calitate de beneficiar, a încheiat cu Sigur Industrial Construct S.R.L. (Baumeister S.A. la data încheierii contractului), în calitate de antreprenor, un contractul de antrepriză generală referitor la construcția la cheie a unui centru logistic în localitatea Iernut, din județul Mureș. Baumeister S.A. era o companie de construcții controlată la acea dată de familia Adamescu.
Obiectul contractului îl reprezenta proiectarea și construcția la cheie, în stare funcțională, a Centrului Logistic LIDL, din localitatea Iernut. Acest contract de antrepriză a fost modificat ulterior prin mai multe acte adiționale. Potrivit rolii.ro, imediat după semnarea contractului, SC Sigur Industrial Construct S.R.L. (Baumeister S.A. la momentul respectiv) a încheiat cu SC Activ Construcții Industriale S.R.L. (Baumeister Construcții Civile S.R.L. la data încheierii contractului), un contract de subantrepriză, prin care SC Activ Construcții Industriale S.R.L. se obliga să execute și să predea în stare funcțională lucrările de organizare de șantier, săpături, excavații și decopertări, drumuri, amenajări spații verzi, lucrări exterioare de evacuare ape menajere, lucrări de zidărie, lucrări beton și lucrări de execuție a sapelor pentru obiectivul „Centrul logistic LIDL din Loc. Iernut, Jud. Mureș, România”. Prețul contractului a fost stabilit de 32.298.775,65 de lei, fără TVA.
În octombrie 2011, Derom Total S.R.L., în calitate de subcontractor/ subantreprenor, a încheiat cu Activ Construcții Industriale S.R.L. (Baumeister Construcții Civile S.R.L. la data încheierii contractului), în calitate de subantreprenor principal, un alt contract de subantrepriză. Derom Total S.R.L. se obliga să execute și să predea în stare funcțională lucrările de montaj tablă de acoperiș și copertine pentru obiectivul „Centrul logistic LIDL Iernut, Jud. Mureș”, în conformitate cu Oferta de preț și cu prevederile proiectului tehnic, la termenele intermediare și finale stabilite și cu obligațiile asumate prin respectivul contract. Prețul convenit inițial a fost de 996.000 de euro, fără TVA, dar, prin actele adiționale încheiate la contractul menționat anterior prețul a fost majorat la suma de 2.134.281,52 de euro, la care se adaugă TVA.
Facturi neonorate
Pe parcursul anului 2012, SC Derom Total S.R.L. a emis mai multe facturi către SC Activ Construcții Industriale S.R.L. (Baumeister Construcții Civile S.R.L. la data încheierii contractului) însumând 7.248.449,45 de lei, care însă nu au fost achitate. Această creanță nu a mai putut fi recuperată de Derom Total SRL de la societatea cu care încheiase contractul și furnizase serviciile respective, întrucât față de aceasta s-a deschis procedura insolvenței, Derom Total SRL fiind înscrisă ulterior în tabelul de creanțe al respectivei societăți.
LIDL România S.C.S. și SC Sigur Industrial Construct S.R.L. (Baumeister S.A. la data încheierii contractului) sunt înștiințate de către SC Derom Total SRL în legătură cu creanțele nestinse legate de construcția Centrului Logistic LIDL, din localitatea Iernut. LIDL România S.C.S. informează SC Derom Total SRL că și-a îndeplinit obligațiile de plată către S.C. Baumeister S.A. (SC Sigur Industrial Construct S.R.L.) și că Centrul Logistic LIDL a fost deja recepționat oficial de la antreprenor.
În această complicată ecuație intervine în 2014 și BRD Groupe Societe Generale SA, care depune în instanță contractul de cesiune de creanță cu titlu de garanție nr. G63/ 02.08.2010, încheiat între Sigur Industrial Construct S.R.L. (fosta Baumeister S.A.), în calitate de cedent, și B.R.D. – Groupe Societe Generale S.A., în calitate de cesionar. Contractul, încheiat în vederea garantării tuturor obligațiilor asumate de cedent prin contractul de credit din 23.10.2008 (în valoare de 10.000.000 de euro), a instituit în favoarea cesionarului o garanție reală mobiliară asupra creanțelor prezente și viitoare, precum și asupra veniturilor prezente și viitoare.
Soluția dată de judecători
Dosarul legat de aceste datorii a fost judecat mai întâi de Tribunalul București, apoi de Curtea de Apel București, ajungând chiar până la Înalta Curte de Casație și Justiție, după care a fost trimis din nou pentru rejudecare. La sfârșitul lunii trecute, Curtea de Apel București pronunță o soluție în acest dosar, care însă nu e definitivă și mai poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare:
- Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Derom Total S.R.L. Obligă pârâta Lidl România S.C.S. la plata către reclamantă a sumei de 6.471.762,93 lei, reprezentând contravaloare lucrări suplimentare executate la Centrul Logistic Iernut. Ia act că reclamanta Derom Total S.R.L. şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
- Respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta Lidl România S.C.S. în contradictoriu cu intervenienta în interes propriu Sigur Industrial Construct S.R.L., ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta principală B.R.D. – Groupe Société Générale S.A. Obligă pârâta Lidl România S.C.S. la plata către intervenienta principală B.R.D. – Groupe Société Générale S.A a sumei de 7.100.000 lei. Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul intervenientei principală B.R.D. – Groupe Société Générale S.A., formulată de intervenienta accesorie Sigur Industrial Construct S.R.L. Ia act că apelanta Derom Total S.R.L. şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
- Obligă intimata Lidl România S.C.S. să plătească apelantei B.R.D. – Groupe Société Générale S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 187.777,5 lei reprezentând taxă de timbru aferentă soluţionării fondului, apelului şi recursului. Obligă intimata Lidl să plătească intimatei-interveniente accesorie Sigur Industrial Construct S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 21.211,93 lei reprezentând onorariu de avocat.
foto: google.com