Comisia Europeană a anunțat luni, 28 aprilie 2025, că se pot depune candidaturi pentru funcția de procuror-șef european, în condițiile în care mandatul Laurei Codruța Kovesi, care nu poate fi reînnoit, expiră la 31 octombrie 2026. Parchetul European (EPPO), care și-a început activitatea la 1 iunie 2021, este parchetul independent al Uniunii Europene, ce are competența de a-i investiga, de a-i urmări penal și de a-i trimite în judecată pe autorii infracțiunilor și pe complicii lor la infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939. În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul privind EPPO, procurorul-șef european este numit pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.
Pentru a fi luați în considerare pentru faza de selecție, candidații trebuie să îndeplinească, la data-limită de depunere a candidaturilor, următoarele cerințe minime:
- Cetățenie: să fie cetățeni ai unuia dintre statele membre ale UE care participă la cooperarea consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO.
- Experiență profesională: în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul privind EPPO, procurorul-șef european este selectat din rândul candidaților (i) care sunt membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii statelor membre, sau sunt procurori europeni activi; (ii) care oferă toate garanțiile de independență; (iii) care dețin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul parchetelor și al magistraturilor din statele lor membre respective și care dispun de experiența practică relevantă în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigațiile financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală, dobândită la nivel național, european sau internațional, sau care au ocupat funcția de procurori europeni și (iv) care dispun de o experiență managerială suficientă și de calificările suficiente pentru această poziție.
- Cunoștințe lingvistice: candidații trebuie să aibă o cunoaștere excelentă a limbii engleze, care este limba de lucru a EPPO (5), și o cunoaștere satisfăcătoare a unei alte limbi oficiale a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) litera (e) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene.
- Vârsta: candidații trebuie să aibă vârsta de maximum 63 de ani la momentul numirii lor, care ar urma să aibă loc la 1 noiembrie 2026. În conformitate cu articolul 14 alineatul din Regulamentul privind EPPO, procurorul-șef european este numit pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Aceasta înseamnă că procurorul-șef european trebuie să fie în măsură să își încheie mandatul complet de șapte ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, care pentru agenții temporari ai Uniunii Europene corespunde sfârșitului lunii în cursul căreia persoana în cauză împlinește 66 de ani [a se vedea articolul 47 din Regimul aplicabil celorlalți agenți și articolul 52 litera (a) din Statutul funcționarilor (6)] și care, în mod excepțional, se poate prelungi până la vârsta de 70 de ani, plecând de la premisa că dacă se solicită o prelungire dincolo de vârsta de 66 de ani, aceasta va fi acordată în mod automat de către autoritatea împuternicită să facă numiri competentă. În plus, candidații trebuie să își fi îndeplinit toate obligațiile care le revin în temeiul legislației privind serviciul militar, să prezinte garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor lor și să fie apți fizic pentru a-și exercita atribuțiile. Candidatul selectat ar trebui să dețină sau să fie în măsură să obțină o certificare valabilă a autorizării de securitate la nivelul „EU Secret” de la autoritatea națională de securitate din țara sa.
Cadidatul ideal ar trebui:
— să aibă cel puțin 15 ani de experiență profesională în calitate de membru activ al parchetului sau al magistraturii;
— să aibă cel puțin cinci ani de experiență obținută într-o funcție de conducere de nivel superior sau o experiență comparabilă de conducere în cadrul unui parchet sau al unei autorități judiciare;
— să aibă cel puțin cinci ani de experiență în calitate de procuror responsabil cu desfășurarea investigațiilor și a urmăririlor penale în materie de infracțiuni financiare. Un bilanț pozitiv în ceea ce privește urmărirea penală a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii sau a infracțiunilor transfrontaliere majore ar reprezenta un avantaj suplimentar;
— să aibă realizări deosebite în calitate de lider, manager și comunicator, atât la nivel strategic, cât și la nivelul gestionării interne;
— să fie un profesionist remarcabil și dinamic cu un foarte bun discernământ și cu capacități conceptuale deosebite, cu capacitatea de a elabora, de a comunica și de a pune în aplicare o viziune strategică clară pentru îndeplinirea obiectivelor EPPO;
— să aibă excelente aptitudini interpersonale, de luare a deciziilor, de comunicare și de negociere, precum și capacitatea de a stabili relații profesionale bazate pe încredere cu toate părțile interesate;
— să aibă capacitatea de a lucra într-un mediu multicultural complex și de a motiva și dezvolta echipe care să își atingă potențialul maxim;
— să demonstreze înțelegerea principiilor independenței și protejării drepturilor fundamentale, necesare în desfășurarea funcției de investigare/urmărire penală din cadrul EPPO, precum și adeziunea la aceste principii;
— să aibă standarde înalte de etică și integritate personală;
— să aibă un nivel excelent de cunoaștere a cadrului instituțional și juridic al Uniunii.
Procurorul-șef european va fi numit de Parlamentul European și de Consiliu de comun acord în urma procedurii de selecție, astfel cum se prevede la articolul 14 din Regulamentul privind EPPO. Articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul privind EPPO prevede că un juriu de selecție va întocmi o listă restrânsă de candidați calificați și o va transmite Parlamentului European și Consiliului. Candidații care nu se află pe lista restrânsă întocmită de juriu sunt informați cu privire la motivele acestei decizii. Juriul de selecție este format din douăsprezece persoane din rândul foștilor membri ai Curții de Justiție și ai Curții de Conturi, din rândul foștilor membri naționali ai Eurojust, al membrilor instanțelor naționale supreme, din rândul procurorilor de înalt nivel sau al juriștilor ale căror competențe sunt recunoscute. Una dintre persoanele selectate este propusă de Parlamentul European. Membrii actuali ai juriului de selecție au fost numiți prin Decizia (UE) 2023/133 a Consiliului (7), astfel cum a fost modificată prin Decizia (UE) 2024/1777 a Consiliului (8), pentru o perioadă de patru ani începând cu 20 ianuarie 2023. Juriul de selecție funcționează în conformitate cu normele prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1696 a Consiliului, astfel cum a fost modificată.
Înainte de a-și depune candidatura, candidații trebuie să verifice cu atenție dacă îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate. Neîndeplinirea oricăruia dintre criteriile de eligibilitate duce la excluderea automată din procedura de selecție. Candidatura ar trebui trimisă, de preferință, în limba engleză, dar poate fi trimisă în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Limba engleză, care este limba de lucru a EPPO, va fi utilizată în cursul procesului de selecție. Candidații trebuie să aibă o adresă de e-mail valabilă. Aceasta este utilizată pentru a confirma înregistrarea candidaturii lor și pentru a păstra contactul pe durata diferitelor etape ale procesului de selecție. Trebuie semnalată orice modificare a adresei de e-mail a candidatului cât mai curând posibil în cursul procesului de selecție. Pentru completarea candidaturii, candidații trebuie să trimită un CV și o scrisoare de intenție la următoarea adresă de e-mail: EU-EPPO-SELECTION-PANEL-2026@ec.europa.eu înainte de data-limită de depunere a candidaturilor. Candidații sunt invitați să precizeze toate limbile UE pe care le cunosc și nivelul de cunoaștere a limbilor respective în conformitate cu Cadrul european comun de referință pentru limbi (9). După depunerea candidaturii, candidații vor primi un e-mail de confirmare a înregistrării candidaturii lor. Vă atragem atenția asupra faptului că, în cazul absenței unui e-mail de confirmare, candidatura nu a fost înregistrată. Pentru informații suplimentare și/sau în cazul în care întâmpinați probleme tehnice, vă rugăm să trimiteți un e-mail la următoarea adresă: EU-EPPO-SELECTION-PANEL-2026@ec.europa.eu. Data-limită pentru depunerea candidaturilor este 28 mai 2025, ora 23.59 (CET). Nu se acceptă candidaturi transmise după expirarea datei-limită.