Procesul de corupție de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în care este judecat europarlamentarul Vasile Blaga, a început în data de 2 octombrie, cu o amânare. Judecătorii au stabilit următorul termen pentru data de 13 noiembrie. Dosarul europarlamentarului Vasile Blaga este judecat de instanța supremă, având în vedere că acesta a fost ales în această funcție de demnitate publică pe 26 mai 2019.
Pe 19 august 2020, Tribunalul București a decis ca procesul să fie rejudecat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), după ce, atât procurorul de ședință cât și avocații lui Vasile Blaga, au căzut de acord că tribunalul nu este competent să judece cauza în care demnitarul este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi primit prin interpuși 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale a PDL.
- „Admite excepția de necompetență materială a tribunalului, invocata de reprezentantul Ministerului Public și de inculpat prin apărătorii alesi. Declină cauza privind pe inculpatul Vasile Blaga în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare”, se arăta în decizia instanței care este definitivă.
Proces rejudecat
Pe 23 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia Tribunalului București prin care Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, a fost achitat în octombrie 2017 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Decizia de achitare de la tribunal a fost dată de judecătoarea Claudia Monica Cipariu. Ulterior, în motivarea rejudecării procesului, Curtea de Apel București, a spus despre acea sentință că „este mai mult decât lapidară, examenul propriu al judecătorului care a condus la pronunțarea soluției lăsând loc arbitrariului și subiectivismului, având în vedere că prima instanță nu a înțeles să facă o analiză a întregului probatoriu administrat”.
Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale.
Acuzațiile procurorilor
Potrivit DNA, „în perioada 2011 – 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit, în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”.
După cum se arăta în comunicatul DNA în care a fost anunțată trimiterea în judecată a lui Vasile Blaga, el ar fi primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar. Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a făcut un acord de recunoaștere a faptelor, pentru a obține o pedeapsă mai mică. Vasile Blaga a fost președinte al Senatului și ministru de interne și este europarlamentar PNL, partid care face parte din grupul PPE.
foto: wikipedia.org