Curtea de Apel București a fixat pentru 31 martie 2023 următorul termen de judecată în procesul având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală” și în care jurnalistul Victor Ciutacu se judecă cu Geopol Internațional SRL, firma care deţine licența postului Realitatea Plus, Anca Alexandrescu (fostă consilieră a lui Liviu Dragnea şi moderatoare Realitatea Plus), fostul deputat Cristian Rizea şi Bogdan Muzgoci (jurnalist Realitatea Plus). Realizatorul de la România TV a luat această decizie după ce postul Realitatea Plus a găzduit o serie de atacuri la adresa sa inițiate de fostul deputat PSD Cristian Rizea (fugit în Republica Moldova pentru a scăpa de o condamnare definitivă de patru ani și opt luni la închisoare în România) sub denumirea „Spovedania lui Rizea” în cadrul emisiunii “Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu şi Bogdan Muzgoci. În cadrul emisiunii, Cristian Rizea, care a vorbit despre „legăturile de la Monaco” ale lui Victor Ciutacu, a spus că acesta este „unul dintre acoperiţii din presă” și că „trebuia să facă puşcărie”.
În urmă cu un an, la instanța de fond – Tribunalul București – reclamantul Victor Ciutacu a pierdut procesul, judecătorul respingând cererea de chemare în judecată a pârâților ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, consemnată de rejust.ro, se evidenția că dreptul la liberă exprimare al pârâţilor justifică ingerința în dreptul la viață privată (prestigiu) al reclamantului, faptele pârâţilor neavând o natură ilicită. În opinia judecătorului, caracterul util dezbaterii publice al afirmaţiilor pârâţilor rezultă din ansamblul prezentării lor în presa română, ziariştii manifestându-se îngrijorarea cu privire la activitatea exra-jurnalistică a reclamantului, precum şi cu privire la pasivitatea autorităţilor statului. Instanța a mai evidențiat că, în ceea ce privește repercusiunile interviurilor pârâţilor, acestea nu sunt iremediabile pentru reclamant, în condiţiile în care ar fi avut posibilitatea oricând să explice publicului caracterul nereal al susţinerilor pârâţilor sau ar fi putut sesiza organele de urmărire penale pentru afirmaţiile pârâţilor, dacă ar fi nereale, reclamantul nedovedind nici măcar faptul că a solicitat un drept la replică postului TV Realitatea Plus. Tot atunci, Instanța de fond a acceptat tranzacția judiciară încheiată între reclamantul Ciutacu Victor Gabriel şi pârâtul Muzgoci Constantin Bogdan, care a consfințit învoiala acestora de a încheia litigiul în mod definitiv şi irevocabil.