Artizanul demiterii Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA a fost ministrul Justiției de la acea vreme, Tudorel Toader. Profesorul universitar doctor în drept – cu domeniul de specialitate Drept penal, Drept penal european, Drept constituțional – este cel care a făcut propunerea de revocare a Laurei Codruța Kovesi, pe 22 februarie 2018.
UPDATE Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a anunțat că a propus primului ministru să demareze procedurile pentru retragerea lui Tudorel Toader din funcția de reprezentant al României în Comisia de la Veneția. „În urma consultărilor cu Prim-Ministrul României, ca urmare a implicațiilor Deciziei CEDO în cauza Kovesi împotriva României, privind credibilitatea angajamentului Guvernului României față de independența procurorilor și respectul regulilor de drept, Ministerul Justiției va înainta premierului propunerea ca Guvernul României să transmită Comisiei de la Veneția solicitarea de a aplica dispozițiile statutare ale Comisiei în privința domnului Tudorel Toader, respectiv eliberarea acestuia din funcția de membru al Comisiei de la Veneția.
Precizăm faptul că mandatul d-lui Tudorel Toader în cadrul Comisiei de la Veneția a fost prelungit în anul 2018, în timpul exercitarii mandatului de ministru al Justiției„, se arată în comunicatul ministerului.
CV-ul lui Tudorel Toader – un om vanitos – se întinde pe 12 pagini, între paginile 3-12 fiind menționate doar competențele de specialitate ( CV –ul la http://laws.uaic.ro/files/docs/cv/ro/TudorelToaderCV_RO.pdf ). Una dintre funcțiile cu care se mândrește (probabil cel mai mult) Tudorel Toader este cea de reprezentant al României în Comisia de la Veneția, organismul internațional care apără democrația constituțională în întreaga Europă și nu numai ( 62 de state sunt reprezentate în Comisia de la Veneția, dintre care 47 sunt țări membre ale Consiliului Europei).
A rămas fără mandat
Tudorel Toader se află la al doilea mandat de membru plin al Comisiei de la Veneția ( un mandat are durata de 4 ani). Prima dată a fost numit în 2014 de către Guvernul Ponta, iar a doua oară, în mai 2018, de către Guvernul Dăncilă. Actualul mandat ar trebui să expire în mai 2022.
În noiembrie 2019, Guvernul Orban a luat în calcul posibilitatea înlocuirii lui Tudorel Toader din calitatea de reprezentant al României în Comisia de la Veneția, organism care a fost de altfel foarte critic cu asaltul asupra Justiției din România pe vremea mandatului de ministru al lui Tudorel Toader, așa cum se arată într-un articol apărut sub semnătura Adelinei Rădulescu https://romania.europalibera.org/a/orban-schimbare-tudorel-toader-comisia-de-la-venezia/30272198.html .
În articol se arăta că procedura de schimbare a unui membru plin al Comisiei de la Veneția – una dificilă de altfel – se poate face „dacă acesta și-a înaintat demisia sau în cazul în care Comisia semnalează că membrul în cauză nu mai este disponibil sau calificat să-și exercite atribuțiile”. Între cerințele postului de membru al Comisiei de la Veneția se află și „promovarea statului de drept și a democrației”.
A promovat statul de drept și democrația Tudorel Toader atunci când a luat o decizie (propunerea de revocare a procurorului-șef al DNA), dovedită ulterior de CEDO că a reprezentat o încălcare a două articole din Convenția Europeană a Drepturilor Omului? Respectiv articolul 6 privind dreptul la un proces echitabil, precum și articolul 10, ce vizează libertatea de exprimare.
JustNews l-a întrebat pe ministrul Justiției Cătălin Predoiu dacă intenționează să demareze propunerea de înlocuire a lui Tudorel Toader din funcția de reprezentant al României în Comisia de la Veneția. Răspunsul său a venit câteva ore mai târziu.