La 7 ani de la pronunțarea sentinței definitive de condamnare la închisoare cu executare, fostul ministru al agriculturii din guvernul Ungureanu, Stelian Fuia, este reabilitat luni, 11 septembrie 2023, de judecătorii Curții de Apel București:
- Solutia pe scurt: Sentinţa penală nr.134/F din 11.09.2023 – Admite cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat Fuia Stelian. Dispune reabilitarea petentului Fuia Stelian, condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 153/07.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3578/2/2014, definitivă prin decizia penală nr. 280/A din 29.06.2016, pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție — Secția Penală. În baza art. 537 C.p.p. dispune efectuarea mențiunilor pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație. Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2023.
Stelian Fuia a fost, între anii 2004 și 2006, vicepreședintele PD Călărași, apoi timp de un an a deținut funcția de secretar general al filialei, iar din 2007 până în 2008 a fost prim-vicepreședinte al PD Călărași. În ianuarie 2011 a fost ales președinte al organizației județene Călărași a PDL, iar în februarie 2012 a fost propus la conducerea Ministerului Agriculturii, în cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Stelian Fuia a condus Ministerul Agriculturii din 9 februarie 2012 până la sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an. În ianuarie 2014, fostul ministru al agriculturii era urmărit penal de către procurorii DNA, iar în mai 2014, acesta a fost trimis în judecată, alături de alți 3 inculpați, în dosarul Fundulea, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu obţinerea de foloase necuvenite.
Dosarul Fundulea
Potrivit procurorilor DNA, Stelian Fuia, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, (funcție pe care a deținut-o în perioada 1.03.2005-15.12.2007), cu știință şi în înţelegere cu alți 3 inculpaţi, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulată în perioada mai-decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitaţie, a respectivelor imobile din patrimoniul statului. Licitaţia a fost organizată la 19 decembrie 2005. În acest mod, s-au obţinut foloase necuvenite constând în îndestularea creditorului SC PROCERA AGROCHEMICALS România SRLcu suma de 174.631 lei, precum şi în împroprietărire frauduloasă a unui alt inculpat. Prejudiciul adus statului român şi nerecuperat era de 1.611.522 lei (echivalentul a 358.228 euro). Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC PROCERA AGROCHEMICALS. Avantajele patrimoniale obținute în acest mod de SC PROCERA AGROCHEMICALS s-au reflectat în mod direct în patrimoniul cumnatului și surorii lui Fuia Stelian, asociați la SC PROCERA AGROCHEMICALS, care au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modul de acțiune descris. În concluzie, Fuia Stelian, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deși cunoștea că împotriva stațiunii de cercetare pe care o conducea s-a declanșat, ca urmare a sentinței civile, o procedură de executare silită a unor bunuri din domeniul public, pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestație la executare (conform Codului de procedură civilă) și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.
În octombrie 2015, Stelian Fuia a fost găsit vinovat și condamnat de Curtea de Apel București la pedeapsa de 4 ani de închisoare. 9 luni mai târziu, prin decizia penală 280/29.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să-l condamne definitiv pe inculpatul Fuia Stelian, la data faptei director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. În februarie 2018, magistrații Tribunalului Constanța au decis eliberarea condiționată și punerea de îndată în libertate a fostului ministru al agriculturii.

