Jurnalistul Dorel Vidican mai are o șansă la instanța supremă, după ce i s-au redus drastic sumele pe care ar fi trebuit să le primească drept daune

Exclusivitate

Jurnalistul Dorel Vidican a mai primit o șansă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va judeca, în mai anul acesta, recursul la sentința prin care Curtea de Apel Cluj i-a redus semnificativ daunele pe care ar fi trebuit să le primească din partea Statul Român, fiindcă a fost achitat în 2017 în dosarul Gazeta”:

  • Detalii soluţie: Admite în principiu recursurile declarate de recurentul-reclamant Vidican Dorel Alexandru, de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi de recurentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism — Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei nr. 46A din 14 februarie 2023 a Curţii de Apel Cluj – Secţia I civilă. Fixează termen de judecată la data de 14 mai 2024, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În februarie anul trecut, judecătorii Câmpean Anamaria și Boboș Sergiu Cătălin, de la Curtea de Apel Cluj, au decis să reducă drastic suma pe care ar fi trebuit să o primească Dorel Vidican.  Astfel potrivit publicației Ziar de Cluj, Statul Român urma să fie obligat la plata, în favoarea lui Dorel Vidican, a sumei de 119.270 lei cu titlu de daune morale si a sumei de 104.134 lei cu titlu de daune materiale, după ce anterior, judecătorul Ghișoiu Oana Raluca, de la Tribunalul Cluj, stabilise că Vidican ar trebui să primească, pentru suferințele îndurate, o sumă mult mai mare:

  • Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul VIDICAN DOREL ALEXANDRU, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, şi în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 564.681 lei cu titlu de daune morale pentru suferinţele morale cauzate prin privarea de libertate, restrângerea dreptului la liberă circulaţie şi durata excesivă a procesului penal. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 137.166 lei cu titlu de daune materiale constând din onorarii de avocat, transport, cazare, venit nerealizat, asigurări sociale. Obligă pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumelor mai sus menţionate, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, la data de 03.03.2022.

La sfârșitul anului 2006, Liviu Man, directorul general al cotidianului Gazeta de Cluj, a fost retinut de procurorii DIICOT și trimis apoi în judecată, alături de cinci jurnaliști, între care se număra și Dorel Vidican. Potrivit procurorilor, cei șase gazetari ar fi amenințat cu publicarea unor informații denigratoare oameni de afaceri și politicieni pentru a obține în schimb sume importante de bani. Conform anchetatorilor, unii șefi ai poliției clujene furnizau direct informații oamenilor lui Liviu Man despre dosarele aflate în anchetă la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Cluj.  Arestați preventiv în 2006, ziariștii au fost puși în libertate în martie 2007. După 11 ani de procese, Curtea de Apel Galați a dispus achitarea tuturor inculpaților, instanța arătând în motivare că DIICOT ”și-a întemeiat acuzația de șantaj doar pe simple presupuneri”.

spot_img

Articole recente

Judecătorii îi fac, în final, dreptate unui șofer prins că a condus în timp ce poliția îi prelungise suspendarea permisului, deși omul a vrut...

La data de 11 noiembrie 2019, conducătorul auto XXX a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 580...

Mai multe articole din aceeași categorie