Marian Zlotea, fost europarlamentar PDL și fost șef al Autorității Naţionale Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a fost condamnat în ianuarie 2021 de judecătorii de la Curtea de Apel București la 8 ani și jumătate de închisoare într-un dosar de corupție. Înainte de condamnarea definitivă, Marian Zlotea a fugit în Italia, apoi s-a predat autorităților din Peninsulă. Câteva luni mai târziu, Curtea de Apel Bologna a refuzat predarea condamnatului către România. Judecătorii italieni au susținut că “Administrația Penitenciarelor din România nu garantează condiții de încarcerare adecvate pentru a asigura că deținutul nu este supus la tratamente inumane și degradante datorită spațiului individual disponibil”, după cum a relatat aici publicația Ziare.com.
În paralel, în România, Marian Zlotea a încercat să scape, cu ajutorul avocaților, de condamnarea definitivă pronunțată de judecători. În acest sens, el a formulat, printre altele, la diferite intervale de timp, mai multe contestații în anulare – o cale extraordinară de atac a unei sentințe definitive – împotriva hotărârii judecătorești prin care a încasat 8 ani și jumătate de închisoare. Săptămâna trecută, Curtea de Apel București a soluționat definitiv una dintre contestațiile în anulare formulate de fostul europarlamentar PDL:
- Solutia pe scurt: DP 893/A/ În baza art. 431 din C. pr. pen. respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat ZLOTEA MARIAN împotriva deciziei penale nr. 8/A/13.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul penal nr. 5811/3/2015. În baza art. 275 alin. 2 din C. pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.06.2025.
Marian Zlotea a fost găsit vinovat de luare de mită, instigare la luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit de la subalterni, firme şi supermarketuri bani şi produse alimentare pentru „pomeni electorale”. După condamnare, Zlotea anunţa pe Facebook că va ataca sentința la CEDO și la toate instituţiile europene abilitate. „Ultimele alegeri parlamentare şi tot ce s-a întâmplat cu acestea sunt dovada clară că democraţia a fost confiscată în această ţară. În 4 decembrie 2020 am fost ameninţat că dacă nu voi renunţa la monitorizarea procesului electoral din 6 decembrie voi primi o condamnare cu executare în acest dosar. Motiv pentru care nu am mai participat şi am plecat din ţară şi nu am asistat la monitorizarea electorală pe care o desfăşuram în calitate de preşedinte al ATRNU. În acest moment, ştiind de această înscenare de sentinţă care urma să mi se pregătească, am părăsit România şi, la fel ca fostul meu coleg din Parlamentul European, spaniolul Carles Puigdemont, am cerut statut de refugiat politic în altă ţară. Cu probele şi dovezile pe care le am, inclusiv înregistrările din dosar care îmi dovedesc nevinovăţia, îmi voi căuta dreptatea la CEDO”, spunea atunci fostul europarlamentar șpăgar.