De ce a fost obligată instanța să suspende un proces inițiat de GRIVCO SA contra fostei judecătoare Camelia Bogdan

Curtea de Apel București a fost nevoită să suspende judecarea apelului în procesul care opune Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA, în calitate de reclamant, și fosta judecătoare Camelia Bogdan, în calitate de pârât:

• Solutia pe scurt: În temeiul articolului 411 alineatul (1) punctul 2 din Codul de procedură civilă din 2010 suspendă judecata din cauza lipsei părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată la data de 22.05.2023 prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin grija grefei instanţei.

Articolul invocat prevede că „Judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.”

Următorul termen al procesului, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”, a fost stabilit pentru 25 septembrie 2023.

Pretențiile

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București–Secția a III–a Civilă, reclamanta Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA a chemat în judecată pe pârâta Camelia Bogdan, solicitând instanței următoarele:

• Să se constate caracterul ilicit al luărilor de poziții și declarațiilor realizate de pârâtă la adresa Societății, în perioada octombrie 2019-prezerit, cu privire la „spălări de bani”, „simulări de procese”, ca urmare a depășirii limitelor libertății de exprimare;
• Obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul de imagine suferit de Societate ca urmare a afirmațiilor mincinoase făcute la adresa acesteia și a încălcării de către Pârâtă a dreptului Societății la imagine, prin afirmațiile, indicate la lit. a de mai sus;
• Obligarea pârâtei să se abțină de la realizarea de poziții publice în legătură cu Societatea prin transmiterea informațiilor ce fac obiectul analizei capătului de cerere de la lit. a:
• Obligarea pârâtei să retracteze în mod public cele afirmate la adresa Societății, indicate la lit. a de mai sus, prin publicarea unui articol, pe cheltuiala proprie, pe prima pagina a patru cotidiane de circulație națională.
• Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat etc).

În motivarea acțiunii s-a arătat că, în luna decembrie 2019, Camelia Bogdan a început să disemineze în mediul public afirmații defăimătoare la adresa societății, afirmând printre altele, că aceasta a săvârșit infracțiuni de spălare de bani.

Decizia instanței de fond

Tribunalul București – instanță de fond – a respins, în decembrie 2021, cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Judecătorul a explicat în decizia sa, consemnată de rolii.ro, că în speța supusă judecății a fost vorba despre retorica unui specialist al legii. Astfel, pârâta, în calitatea sa de magistrat care a făcut parte din completul de judecată care l-a condamnat pe numitul Voiculescu Dan la pedeapsa închisorii (pentru infracțiunea de spălare a banilor), așa cum rezultă din decizia penală nr.888/08.08.2014, dispunând confiscarea specială de la acesta, în calitate de beneficiar real al Compania GRIVCO SA București a sumei de 3.515.756,4 USD plus TVA, a afirmat, în cadrul unor interviuri, că reclamanta nu a executat voluntar decizia penală citată mai sus și că nu a fost executată silit, în mod corespunzător, urmare a unei operațiuni de spălare de bani, operațiune care ar reprezenta o practică uzuală nu numai în România, ci în întreaga lume, sens în care pârâta a și indicat studiul pe care aceasta îl efectua, cu ocazia obținerii unei burse de cercetare în SUA, pe tema spălării banilor.

Judecătorul a remarcat totuși că, în interviurile sale, pârâta a formulat acuzații concrete la adresa reclamantei și nu simple judecăți de valoare, în condițiile în care acuzațiile la adresa reclamantei prezentau aspecte de gravitate și care ar fi fost susceptibile să afecteze reclamanta în exercitarea activității ei comerciale și puteau prejudicia reputația acesteia. Totuși, aceste acuzații reprezintă, în viziunea tribunalului, afirmarea unor fapte în legătură cu care pârâta a prezentat dovezi relevante, ori cel puțin un minim fundament factual. Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a constatat că dreptul la liberă exprimare al pârâtei a justificat în cauză ingerința în dreptul la viață privată (prestigiu) al reclamantei, faptele sale neavând o natură ilicită.