Judecătorii i-au redus semnificativ pedeapsa individului care amenința că atacă cu gaz sarin Gara de Nord și Aeroportul Otopeni

Exclusivitate

Un complet de 5 judecatori de la Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat luni, 1 februarie, sentința definitivă în procesul în care Popescu Constantin era judecat pentru infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). Astfel, judecătorii i-au redus lui Popescu Constantin pedeapsa inițială, de la 5 ani și 8 luni la 3 ani de închisoare. De asemenea lui Constantin Popescu i-a fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 3 ani de închisoare perioada executată de la data de 30.01.2019 până la data de 27.05.2019 inclusiv, de la data de 15.01.2020 până la data de 16.01.2020 şi de la data de 17.03.2020 la zi. Complementar, individului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

Ce a făcut ultima dată Popescu Constantin, alias Said ben Laden

Pe 29 ianuarie 2019, un bărbat a sunat la 112, s-a recomandat că este …Said ben Laden și a anunțat că, în zona Gării de Nord din Bucureşti şi a Aeroportului Henri Coandă, a amplasat două recipiente cu gaz sarin, care vor sări în aer.  Autoritățile au dat alarma, specialiștii au realizat controlul pirotehnic în cele două locuri, dar au constatat că amenințarea nu se confirmă. Între timp, autorul apelului telefonic a fost localizat cu ajutorul SRI în zona centrală a orașului Ploiești și a fost reținut a doua zi, pe 30 ianuarie 2019. El a fost imediat identificat ca fiind un brașovean, Popescu Constantin, ce avea domiciliul într-o localitate din județul Bihor.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov au demarat cercetările și au descoperit că persoana în cauză a mai fost implicată în alte trei evenimente de acest tip, așa că au început urmărirea penală în cazul acesteia savârşirea  a altor 3 infracţiuni prevăzute de art. 38 alin.1 din Legea nr.535/2004, după cum a menționat Libertatea :

  • La data de 18.04.2018, în jurul orei 17.50,  bărbatul a apelat S.N.U.A.U. 112, afirmând că se află în posesia unei cantităţi de material explozibil pe care intenţionează să-l detoneze în Piaţa Unirii din Bucureşti.
  • La data de 16 noiembrie 2018, ora 23.35, acesta a apelat S.N.U.A.U. 112, comunicând operatorului că în două ore un avion al unei companii aeriene va exploda pe aeroportul Otopeni.
  • La data de 19 decembrie 2018 orele 19.59 şi 20.06, cel în cauză a apelat S.N.U.A.U. 112, transmițând că un avion al unei companii aeriene va sări în aer pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
spot_img

Articole recente

Surpriză pentru DNA: foști șefi ai Spitalului Obregia au scăpat de pedepse la apel, după ce la fond au fost condamnați pentru contracte cu...

La începutul anului 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de...

Mai multe articole din aceeași categorie