Curtea de Apel București a soluționat luni, 27 noiembrie 2023, un alt dosar în care a fost trimis în judecată falsul psiholog și medic ginecolog Bogdan Giuseppe, învinuit că a comis zeci de fapte de viol și agresiuni sexuale:
- Solutia pe scurt: DP 1682/A/În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi de inculpatul Bogdan Giuseppe împotriva sentinţei penale nr. 111 din data de 09.03.2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – Secţia Penală în dosarul nr.14088/303/2017. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare privind apelul Ministerului Public rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 942 lei, rămân în sarcina statului şi se plătesc conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27 noiembrie 2023.
Instanța de fond – Judecătoria Sectorului 6 – l-a găsit vinovat, în martie anul acesta, pe Bogdan Giuseppe și i-a aplicat 2 pedepse de 7 ani închisoare, 5 pedepse de 6 ani închisoare, 22 pedepse de 5 ani închisoare, 23 pedepse de 3 ani închisoare și 2 pedepse de 2 ani închisoare. Instanța a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv, 73 ani și 4 luni {1/3 X [7 ani + (5 X 6 ani) + (22 X 5 ani) + (23 X 3 ani) + (2 X 2 ani)]=1/3 X 220 ani=73 ani şi 4 luni}, în final rezultând pedeapsa de 80 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa amenzii penale de 6.000 lei (200 zile-amendă X 30 lei sumă corespunzătoare unei zile-amendă). În baza art. 60 C.pen., inculpatul va trebui să execute pedeapsa de 30 ani închisoare şi 6.000 lei amendă penală (200 zile-amendă X 30 lei sumă corespunzătoare unei zile-amendă). Judecătorul a mai dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Bogdan Giuseppe în vederea reparării pagubei, până la concurenţa sumei de 268.000 euro.
Într-un alt dosar despre care Justnews a scris aici, soluționat definitiv în vara acestui an, Bogdan Giuseppe a mai primit o condamnare de 30 de ani de închisoare, pentru același gen de fapte.
Libertatea a relatat, pe larg, în urmă cu câțiva ani, despre cazul acestui individ abject, care a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce încerca să ademenească o fată, ce era de fapt o jurnalistă sub acoperire. Bogdan Giuseppe a afirmat, în permanență, că este victima unei conspirații, că toate fetele, care au susținut că au fost violate, îi sunt de fapt „prietene” și că nu a obligat pe nimeni să întrețină relații sexuale cu el. Pe larg despre subiect, aici.