Prin rechizitoriul din data de 19.12.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată a cetățeanului chinez Zheng Keyu pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (40 de acte materiale). Inculpatul este acuzat că în perioada septembrie 2013 – decembrie 2014, în calitate de asociat unic și administrator în fapt al S.C. Wensheng Impex S.R.L, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin omisiunea evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate cu mai multe societăți, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în valoare totală de 204.768 lei (impozit pe profit – 81.904 lei și T.V.A. – 122.864 lei).
Achitat pentru lipsă de probe
În iulie anul trecut, instanța de fond – Tribunalul București – a decis să îl achite pe inculpat de acuzațiile aduse în baza art. 16 alin. 1 lit. c C.p.p., respectiv pe motiv că nu nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea. Soluția a fost atacată la Curtea de Apel București, care, respingând apelul formulat de Parchet și ANAF, a confirmat astfel hotărârea pronunțată de Tribunalul București. Judecătorii au apreciat că Parchetul nu a reușit să demonstreze dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul este cel care, într-adevăr, a condus și a organizat activitatea firmei respective, fiind și responsabil de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală deduse judecății. Dacă – în ceea ce privește existența infracțiunii – analiza mijloacelor de probă administrate de către Parchet demonstrează că a existat o reală omisiune de a evidenția, în totalitate, în actele contabile operațiunile comerciale efectuate de către contribuabilul S.C. Wensheng Impex S.R.L, totuși același lucru nu poate fi afirmat despre identitatea persoanei care, în această perioadă, a realizat acele activități și care avea responsabilitatea de a le evidenția în actele contabile. Astfel, după cum a remarcat instanța în motivarea consemnată de rejust.ro, în adresa Inspectoratului General pentru Imigrări se menționează că cetățeanul chinez Zheng Keyu a intrat pentru prima dată în România la data de 3.3.2011, iar, pe de altă parte, datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului arată că respectiva persoană a figurat ca administrator de la înființare și doar până la data de 22.12.2011. Începând cu această dată, Zheng Keyu este revocat din funcție și este numit administrator al societății numita T.F.
Altcineva era împuternicit pe contul bancar
Din conținutul documentelor transmise de unitatea bancară Idea Bank, persoana autorizată să dispună pe contul societății este numitul Y.Z.. Or, o astfel de situație nu demonstrează dincolo de orice îndoială faptul că inculpatul Zheng Keyu ar fi fost administratorul de fapt al societății, la fel de bine acesta putând fi un simplu interpus, un om de paie, al administratorului real și a cărui identitate a rămas necunoscută. În acest sens sunt suficiente informații că și alte persoane au avut legătură cu activitatea concretă a societății, oricare dintre acestea putând fi ori administratorii de fapt, ori alți interpuși. Simplul fapt că inculpatul Zheng Keyu figurează în actele societății în calitate de administrator – și aceasta doar pînă la data de 22.12.2011 – nu înseamnă că el a avut în realitate conducerea acelei societăți.
Plecat din România cu mult timp înainte de comiterea faptelor
Mai mult, instanța de judecată consideră ca deosebit de relevantă în raport de identificarea autorului faptei supuse judecății și analiza prezenței inculpatului în perioada de referință a comiterii infracțiunii. Astfel, din cuprinsul rechizitoriului reiese că activitatea de evaziune fiscală a fost comisă în perioada septembrie 2013 – decembrie 2014. Or, la momentul derulării acestor activități comerciale, inculpatul deja părăsise teritoriul României încă din data de 31.12.2012 prin punctul de trecere al frontierei Otopeni. În plus, procurorii nu au demonstrat că, ulterior acestei date, inculpatul ar mai fi revenit la vreun moment dat în România.