În urmă cu un an, în ziua de 24 iulie 2024, la Curtea Militară de Apel a fost depus, de către apărătorul ales al inculpaţilor Nicolae și Elena Ceaușescu, în numele moștenitorului Oprean Ioan Mircea (fostul soț al Zoei Ceaușescu, fiica cuplului dictatorial Elena și Nicolae Ceaușescu), apelul împotriva sentinţei 1/25.XII.1989, pronunţată în dos.1/1989, de Tribunalul Militar Teritorial București, constituit conform Legii 58/1968 şi a Hot. din 24.XII.1989 a Consiliului Frontului Salvării Naționale și prin care cei doi soți Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați la Târgoviște, în prima zi de Crăciun a anului 1989. La data de 18 septembrie 2024, instanța militară de apel a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Așa a ajuns să fie înregistrat dosarul cuplului dictatorial la data de 11 octombrie 2024, pe rolul Curții de Apel București. La primul termen de judecată, din 23 ianuarie 2025, instanța a decis să amâne judecarea cauzei la data de 20 februarie 2025, moment la care a constatat ivit conflictul negativ de competență, care a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 aprilie 2025:
- Detalii soluţie: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind apelul declarat de Oprean Ioan Mircea împotriva sentinţei penale nr.1/1989 a Tribunalului Militar Teritorial, în favoarea Curţii Militare de Apel Bucureşti, instanță căreia i se trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2025.
Drept urmare, dosarul a fost înregistrat din nou la Curtea Militară de Apel la sfârșitul lunii mai. La primul termen de judecată, din 11 iunie 2025, instanța a constatat imposibilitatea prezentării avocatului din motive medicale, așa că a amânat cauza pentru data de 10 septembrie 2025.
Într-un demers separat, în aceeași zi de 24 iulie 2024, și la aceeași Curte Militară de Apel București, Mircea Oprean a înaintat, în nume propriu și în numele apelanților intimați-inculpați Nicolae și Elena Ceaușescu, o cerere de reconstituire a dosarului nr.1/1989 al Tribunalului Militar Excepţional Bucureşti, prin care cei doi soți au fost condamnați la moarte și executați la Târgoviște, în prima zi de Crăciun a anului 1989. După cum a relatat publicația Fanatik, demersul ginerelui cuplului care a condus dictatorial România, vreme de un sfert de secol, viza dispariția ”dosarului Ceaușescu”, imediat după redactarea sentinței pronunțate de judecătorul Gică Popa, la începutul lunii ianuarie 1990. Dosarul a fost reconstituit ulterior de către Tribunalul Militar Teritorial București (Actualul Tribunal Militar București) pe baza unor copii publicate în presă. Litigiul a fost inițiat fiindcă reprezentantul familiei Ceaușescu contesta legalitatea acelui înscris, căruia i s-a oferit în mod artificial o valoare de act oficial și care nu conținea elemente obținute în cursul urmăririi penale sau judecătorești, obligatorii într-un dosar penal. În 14 noiembrie 2024, Curtea Militară de Apel a respins ca inadmisibile apelurile declarate de către Oprean Ioan Mircea, pentru inculpații Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena și în nume propriu, împotriva sentinței penale nr.46 din 19.03.2004 pronunțate de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în dosarul nr.417/2003, soluția fiind definitivă.
Procesul soților Ceaușescu a început în data de 25 decembrie 1989, la ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40, într-o cameră din garnizoana unei unități militare din Târgoviște. Capetele de acuzare la adresa cuplului dictatorial erau:
• Genocid – peste 60.000 victime;
• Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc;
• Subminarea economiei naționale;
• Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.
Wikipedia menționează că, din punct de vedere juridic, „procesul Ceaușescu” s-a desfășurat cu încălcarea mai multor norme procesuale legale, și anume: lipsa unui act de sesizare și neînregistrarea acestui act, necomunicarea către inculpați a actului de sesizare, neefectuarea urmăririi penale și a expertizei psihiatrice în timpul urmăririi penale, nefixarea termenului de judecată, imposibilitatea alegerii apărătorilor, nerespectarea termenului de declarare a recursului și nejudecarea acestuia. În plus, legislația în vigoare nu permitea aplicarea pedepsei cu moartea la mai puțin de zece zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a verdictului de condamnare la pedeapsa capitală.
