Administrația Națională a Penitenciarelor a publicat rezultatele verificării dosarelor de concurs (cu excepţia condiţiilor „apt” psihologic şi „apt” medical) pentru ocuparea celor 10 posturi de preot, din cadrul sectorului reintegrare socială, din unităţile penitenciare.
Astfel cei mai mulți candidați pentru postul de preot scos la concurs s-au înregistrat la Penitenciarul din Aiud si la cel din Târgu Jiu ( 6 candidați admiși), urmați de Penitenciarul Oradea ( 5 candidați admiși). Pe următoarele locuri ca număr de candidați admiși se situează Penitenciarul din Vaslui ( 4), Penitenciarul de Femei Târgșor ( 3 candidați) și penitenciarele din Timișoara, Gherla și Brăila. Cei mai puțini candidați s-au prezentat la penitenciarele din Giurgiu și Tichilești ( câte 1 candidat).
Posturile scoase la concurs
- Unitatea penitenciară preot
- Penitenciarul AIUD 1
- Penitenciarul BRĂILA 1
- Penitenciarul GHERLA 1
- Penitenciarul GIURGIU 1
- Penitenciarul ORADEA 1
- Penitenciarul de Femei PLOIEŞTI – TÂRGŞORUL NOU 1
- Penitenciarul TÂRGU JIU 1
- Penitenciarul TIMIŞOARA 1
- Penitenciarul VASLUI 1
- Centrul de Detenţie BRĂILA – TICHILEŞTI 1
TOTAL 10
Condiţiile specifice de ocupare a postului
- studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, emisă de instituţii acreditate potrivit legii, în specializarea teologie pastorală;
- să deţină calitatea de preot ortodox hirotonit, cu minimum 2 ani vechime în activitatea pastorală;
- respectarea prevederilor canonice cu privire la clerul din sistemul naţional de apărare şi ordine publică;
- binecuvântarea din partea ierarhului titular al Arhiepiscopiei sau Episcopiei în teritoriul căreia se află unitatea penitenciară pentru care candidează;
- să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani;
- autorizaţie de acces la informaţii clasificate conform nivelului prevăzut pentru post, specific fiecărei unităţi.
Probele de concurs
- a) interviul;
- b) proba scrisă pentru examinarea cunoştinţelor specifice postului
Prima probă de concurs/examen se va desfăşura după cel puţin 45 de zile calendaristice de la data publicării prezentului anunţ, respectiv nu mai devreme de data de 01.11.2021. Modalitatea de susţinere a probei scrise se stabileşte de către comisia de concurs.
Mai multe informații găsiți aici.
foto: wikimedia.org