- Justnews a fost prima publicație care a anunțat, în data de 3 iunie, existența unui mega-dosar de corupție legat de achizițiile de la Institutul Fundeni
- Legat de acest mega-dosar, DNA a încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu doi foști șefi de la Institutul Fundeni și cu doi foști manageri de spitale, ultimii doi fiind deja condamnați definitiv (Păltineanu Bogdan și Straja Nicolae Dan)
- Foști miniștri, înalți funcționari din Ministerul Sănătății, mari somități medicale și oameni de afaceri importanți au fost interceptați de către procurori într-un mega-dosar de corupție legat de achizițiile publice derulate de-a lungul timpului de spitalele bucureștene
- 7 persoane, între care se numără Dorin Cocoș, au calitatea de martor sau inculpat / Dorin Cocoș ne-a declarat însă că „nu are nicio calitate în dosarul achizițiilor de la Fundeni”
- Marți, 20 octombrie 2020, DNA-ul a făcut public un alt nume implicat în acest mega-dosar: Nicolae Bănicioiu
- Fostul ministru consideră că „acuzațiile vehiculate în presă sunt false” și spune că acest demers ar putea fi generat de „persoane care au ele probleme și probabil, ca să scape, au inventat fapte.”
Procurorii DNA au înregistrat în cursul anului 2015 mai multe denunțuri ale unor persoane care aveau cunoștință despre infracțiuni de corupție săvârșite de funcționari din cadrul mai multor unități spitalicești din Capitală, referitoare la primirea unor mari sume de bani necuvenite, pentru favorizarea anumitor firme în procedura de acordare a contractelor de achiziție publică. În urma acestor denunțuri, procurorii DNA au declanșat cercetările și au descoperit încrengătura de firme-paravan prin care omul de afaceri Dorin Cocoș drena sume mari de bani de la spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Unul dintre dosarele întocmite de procurorii DNA în urma acestor denunțuri are numărul 527/P/2019, iar 7 persoane, inclusiv Dorin Cocoș, au dobândit calitatea de martor sau inculpat în acest dosar. Contactat telefonic, Dorin Cocoș ne-a precizat că „nu are nicio calitate în dosarul achizițiilor de la Fundeni” (dosarul 527/P/2019). Când l-am întrebat dacă nu este cumva martor, acesta ne-a închis telefonul.
- În perioada 2008-2014, Irimescu Mihaela și Cocoș Dorin au desfășurat relații comerciale cu spitalele publice din subordinea Ministerului Sănătății prin intermediul societăților comerciale Imuno Diagnostika SRL, Meditest Global SRL, Green Med SRL, Disan Ortomed SRL, Hemos Med SRL, Clamari Trading SRL, Spectrum Magnamed SRL, ierarhia factorilor decidenți în cadrul acestora fiind Cocoș Dorin, urmat de Irimescu Mihaela. Aceste societăți comerciale erau administrate în drept de către rude sau persoane apropiate martorei sau lui Dorin Cocoș – declarație martor, inclusă într-o ordonanță a procurorilor DNA, din februarie 2020
- La acel moment IOB (N.R. Institutul Oncologic București) nu organizase licitația, dar MIHAELA IRIMESCU a intervenit la Ministrul Sănătății pentru ca STRAJA NICOLAE să fie numit manager, întrucât era o persoană care dădea curs cererilor acesteia de a favoriza la licitații firmele MIHAELEI IRIMESCU. STRAJA NICOLAE se cunoștea dinainte cu COCOȘ DORIN, de pe vremea când colabora cu CENTRUL DE TESTARE A FORȚEI DE MUNCĂ, iar MIHAELA IRIMESCU s-a consultat cu DORIN COCOȘ legat de propunerea care urma să i se facă lui BĂNICIOIU NICOLAE, pentru numirea lui STRAJA NICOLAE la IOB – declarație martor DNA
Prin urmare, pentru a beneficia de protecţie politico-economică – susțin procurorii DNA – reprezentanţii firmelor au acceptat ca, în cadrul unora dintre ele, să fie cooptaţi interpuşi ai unor persoane politice sau persoane cu putere de decizie în domeniul medical — aceste persoane urmând să primescă, sub formă de dividende, bani din profitul societăţii. În această situaţie se regăsesc SC HEMOS MED S.R.L., DISAN ORTOMED S.R.L. şi GREEN MED S.R.L.
- “Cunosc că BĂNICIOIU NICOLAE avea, de asemenea, persoane interpuse în cadrul DISAN ORTOMED S.R.L. şi HEMOS MED S.R.L. prin intermediul cărora încasa, la sfârşitul anului, „comisioane” sub formă de dividende. Ştiu că persoana interpusă de BĂNICIOIU NICOLAE în cadrul societăţilor anterior menţionate se numea CĂTĂLINA FURTUNĂ. Mai specific faptul că eu m-am ocupat de efectuarea demersurilor necesare pentru dobândirea calităţii de asociat a numitei CĂTĂLINA FURTUNĂ în cadrul DISAN ORTOMED S.R.L. şi HEMOS MED S.R.L.” (declaraţie martor DNA )
- “În data de 16.04.2015 a avut loc o întâlnire între …. şi Furtună Cătălina Alexandra. În cadrul acestei întâlniri, Furtună Cătălina Mihaela, persoană interpusă de Bănicioiu Nicolae, spune că acesta doreşte deschiderea a două subconturi, pe unul dintre acestea urmând să îi facă un card soţiei acestuia, Bănicioiu Mihaela. Din discuţiile purtate rezultă că aceste conturi vor fi deschise pe numele numitei Furtună Cătălina. Se discută, de asemenea, despre HEMOS MED S.R.L. şi despre dividentele ce urmează a fi repartizate din această societate” ( referat DNA)
- „În primul rând consider acuzațiile vehiculate în presă false și din această cauză doresc să am acces la dosar cât de repede posibil! … Imi doresc doar aflarea cât mai rapidă a adevărului și sper ca acest demers să nu fie generat de persoane care au ele probleme și probabil, ca să scape au inventat fapte.” ( postare facebook 20 octombrie 2020 Nicolae Bănicioiu)
La sfârșitul lunii iunie 2016, la cererea procurorilor DNA, ofițerii de poliție judiciară au monitorizat întâlnirea dintre Cătălina Furtună, „săgeata”(interpusa, potrivit DNA) fostului ministru al sănătății, Nicolae Bănicioiu şi două colaboratoare ale omului de afaceri Dorin Cocoș, Frunzăreanu Florina Irina și Militaru Lăcrimioara. Cele trei personaje feminine au discutat mult timp despre presiunile lui Dorin Cocoș la adresa „interpusei” lui Nicolae Bănicioiu pentru a ieși din acționariatul firmei DISAN ORTOMED SRL și despre modalitatea în care ar trebui șterse urmele „afacerilor” derulate sub controlul fostului soț al Elenei Udrea, în contextul problemelor acestuia cu DNA-ul. Întrucât discuțiile dintre cele trei persoane de încredere ale lui Dorin Cocoș și Nicolae Bănicioiu se întind pe zeci de pagini, Justnews va prezenta în continuare doar fragmentele cele mai relevante, din perspectiva interesului public, al acestor discuții:
MILITARU LĂCRĂMIOARA: „Şi crezi că e momentul să ne riscăm aiurea?”
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Dar m-a deranjat oricum faza (neinteligibil’)
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Păi nu le mai ziceţi şi gata.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Păi gata.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Păi da’ i-am zis, mă!
FURTUNĂ CĂTĂLINA: După ce că noi suntem…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Ştii de câte ori i-am spus? Da’ zice: păi da’alţii cum produc? Păi zic: alţii or fi mai capabili.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Să ne-nţelegem, alţii produc că produc, ştii tu…cu aşa şi… cum făcea şi cu…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ăla aşa…şi cum făcea şi…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Păi cum o mai…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Şi crezi că e momentul să ne riscăm aiurea?
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Păi nu, şi exact…tocmai!
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Ţi se pare un moment…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu, eu nu pot să fac asta.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: …prielnic?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Adică nu pot.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Pe bune, acuma! Nu mi-e bine acasă sau?!
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Păi exact, tocmai asta e, că (neinteligibil)
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Doamne-fereşte!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: L-a chemat p-ăla, p-ăla, p-ăla! Adică…nu prea stai confortabil când vezi că…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Chiar nu e un moment…Da…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Hai să ne-nţelegem! El e şmecher. Pentru că el ştie situaţia cu piaţa şi cu…ştie (neinteligibil) şi de-aia profită (neinteligibil).
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Normal, da. E, ce crezi, că e prost? Este foarte şmecher. El, băi, când e vorba de bani, deci, eu îl cunosc de mic copil şi ştiu toate prostiile lui. El nu are mamă, nu are tată, ei îşi trag la gioale între ei, că ăsta-i nivelul de business care…”om de afaceri” între ghilimele.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: De ce (neinteligibil) în halul ăsta?
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Da, da.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da’ nu se potoleşte.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: N-a-nvăţat nimic.
……..
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Tu totuşi de când lucrezi aici (neinteligibil)?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu, Lăcră e de douăzeci. Eu sunt de…din 2005, dar îl cunosc de când eram mică. Adică mă cunoaşte el de când eram mică.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Deci mie nu-mi vine să cred.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: „Da, ţi-am zis, la el, până la bani, nici familia nu e atât de importantă cât sunt banii”
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, ţi-am zis, la el, până la bani, nici familia nu e atât de importantă cât sunt banii. Adică nu…nici sora, nici nevasta, nimeni.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ideea e că, nu ştiu, eu într-o lună… (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu, că e un om cu…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Şi nici mie nu mi se pare ok, adică (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu, mă!
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu ştiu ce să-i mai zic! Deci, ţi-am zis, mai mult de-atât, am încercat să-i forţez mâna efectiv…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Spune-i, mă, c-ai plecat din ţară, mă, ai plecat, mă…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: (neinteligibil) Vreţi bani?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da’ poate nu-i mai daţi niciun ban.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Ştii? Că uite-aşa ajungi la gânduri d-astea.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Doamne, da.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Că până la urmă, cineva şi-a pus curajul la bătaie pentru tine…adică, stai aşa!
MILITARU LĂCRĂMIOARA: (neinteligibil) Să-i facă pe nimeni, nu despre asta-i vorba, da’, frate, deci nu mă băga-n că….turi…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Păi da’ oricum (neinteligibil). Puţin câte puţin, puţin câte puţin, nu, nu, nu…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Deci, doar fi după el, el i-ar vrea pe toţi mâine, da’ nu, nu…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu, nu mă mai iau eu după el, mă, de mult.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu, nu, nu, nici după el, nici după ea. Mă scuzaţi, îmi cade…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu mai, că la o adică, ştii cum, mă trezesc că nu-mi cunoaşte. Nu ştiu cum să zic.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA:”… i-am spus din start, i-am ….dintotdeauna, de ani de zile, că tu nu vei ieşi din firmă decât vânzând acţiunile”
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, e modul ghiolbănesc. Adică i-am spus din start, i-am ….dintotdeauna, de ani de zile, că tu nu vei ieşi din firmă decât vânzând acţiunile.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil).
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Crede el că dacă vine el şi se dă la tine sau aşa….iaci pe tine şi…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Eşti impresionată de fizicul lui.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Da, şi ”îţi mai dau şi de la mine”.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Zic, deci…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă).
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: mai mult decât…eu aşa cum l-am perceput, şi eu, şi toată lumea, da, pentru că a fost cu prea mult bun simţ, adică…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Da, acum nu…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da’ n-am înţeles combinaţia. Deci niciodată n-am înţeles combinaţia cu Mihaela.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă).
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, pentru că dacă eşti bun, aşa eşti, luat de prost. El nu ştia să spună: uite, pe acelaşi principiu.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Eu cred că (neinteligibil).
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Da. Mă scuzaţi, da’ îmi vine să râd cât de penibil poa’ să fie acesta să creadă că…(râde).
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Dăăă…tu ce crezi? El ne suspi…era suspi…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu, eu zic că s-a sucit că nu-i mai e de folos. Nu mai poate să-l…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: S-ar putea să aibă o surpriză.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: A, nu mai ajută cu nimic să producă nimic.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Şi scuză-mă…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu mai prezintă interes.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Şi Mihaela (neinteligibil)
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Aşa se pune problema.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Şi ea e la fel.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: M-am lămurit eu.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Nu, de acord cu asta, dar nu te supăra, în 2015… (neinteligibil).
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Da, da’ acuma vrem banii, pe tot dacă se poate. Şi-n plus.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Îmi pare rău. Nu, deci pe bune, eu recunosc, eu recunosc, eu îs mai a dracu’, da’ mie dacă (neinteligibil) mamă! L-aş fi…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Mă, prima dată, hai, i-am înghiţit aşa. Zic: hai…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu, eu am crezut că e o chestie de moment. Că mai are d-astea şi-i trec. Mai are, da. Bă, dar pe urmă a început: tă că tac, tă că tac.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă).
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Mmmm, da, mă, dar ne era urât, noi am crezut c-o rezolvăm cu el…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Altfel.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA:.. .altfel, prieteneşte. Deja…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Dar şi eu sunt legată de mâini şi de picioare.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Este plecată în… Anglia, cu problemele. îi spunem că ai…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: N-are de unde să ştie..
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu îi dăm prea multe explicaţii. Eşti plecată. Că nici noi nu avem…
……..
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Bă, voi mă ţineţi în şuturi, hai să-ţi spun: cu Mihaela şi cu aşa…Deci, nu daţi niciun semn că aşa…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Ştii c-am văzut-o, ştii c-am văzut-o acum o săptămână.
FURTUNĂ CĂTĂLINA:…şi cu el, că, la fel, mi-aţi făcut o imagine despre el, cum căe…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, ok, da. Dar am văzut-o pe Mihaela săptămâna trecută. Deci nu pot să-ţi spun ce palpitaţii m-au luat. Mă, când am văzut-o pe stradă, deci, pur şi simplu, mi-a tra…, mi-a trecut aşa un fior, zic: mamă, nu …mi-aş dori să n-o mai văd niciodată în viaţa mea! Adică sentimentul acela a fost, să nu te mai întâlnesc ever. Nu ne-am văzut, adică ea nu m-a văzut pe mine, eram în maşină, dar zic: aoleu, nici nu…p-asta, ever!
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Bă, şi ştii care-i (neinteligibil), să ştii de la mine: oamenii ăştia dau aşa, pentru că ei (neinteligibil)…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: N-au limită.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, ai mâncat o pâine.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Fratele meu!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Mihaela a fost tot timpul aşa….La el, eu tot timpul l-am văzut pe el în altă lumină. Pe ea o ştiam în stare de orice, că ea a mai făcut chestia asta cu toată lumea.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Jur că… nu ştiu, poate am eu norocul, da-ţi spun, nici …(neinteligibil!) nu se pune problema de aşa ceva. Au trecut prin multe {neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, îţi zic, că el a fost, era mult prea bun şi făcea Mihaela ce vroia din el. Asta, a venit şi asta…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: {neinteligibil) Deci asta e.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: „Nu ştiu. Îl ştii pe Florin Puşcău? Ai auzit de el vreodată?”
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu ştiu. îl ştii pe Florin Puşcău? Ai auzit de el vreodată?
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Nua. Cine e?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Era la minister, Secretar general. În fine…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: {neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Tu n-ai nicio legătură. Ok. Normal, e mai bine. E, tipa asta, care-i pe GEEN, ăă, era persoana de contact cu Florin ăsta. Băi, şi la un moment dat, mergeau împreună prin ţară, la diverse, să facă…să promoveze nişte chestii şi i-a zis: Băi Radu, da’ ce-i face Mihaela lu’ Nicu că avea influenţe foarte mari asupra lui. Zice: spune-i şi tu, poate reuşeşti s-o mai temperezi niţel, pentru că ea tot timpul călca pe cap. Mai erau unii, alţii care vroiau să mai mănânce şi ei, Floreasca, şi nu îi lăsa. Că şi el era fraierici şi cerea părerea ei, ştii? Cea mai mare prostie a ei asta a fost, că ei îi plăcea chestia asta că îi dădea importanţă. Ştii? Şi zicea: nu! Şi se auzeau vorbe şi de-aia…nu era ok. Şi omul ăla i-a spus: băi, poate reuşeşti tu să-i mai spui Mihaelei totuşi să mai stea, să mai mănânce şi altă lume pe lângă ea, că…nu e ok totuşi. Da. Pentru că ea mergea pe stilul, deschidea uşile.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ştiu, ştiu.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu-i ok.
Se vorbeşte în şoaptă (neinteligibil). Discuţia continuă astfel:
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, mă, şi de ce nu le printăm?
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil) Zic, nu cred că…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu cred că ştie.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, poate se mai plângeau unul altuia.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ok, că se plângeau, e una, aşa la modul…da’ …zic, asta- i problema lor. Nici nu zic pe şleau ce se-ntâmplă, ştii?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: De frică. Toată lumea-i lașă, oricum toată lumea o ştia de frică pe ea, deci toată lumea o ştia de frică. Da. Şi mulţi acţionau…Nu ştiu, fată, ce le făcea, adică…erau sub vraja ei.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (jneinteligibil) Există posibilitatea să zică el: da, îmi bag picioarele, dar am…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Cum adică, să-i scoţi cash, cum adică, scoţi sacoşa? Nu! Devine periculos! Scuză-mă!
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Crede-mă! Deci am d-asta, indiferent (neinteligibil) nu ştiu (neinteligibil)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da! Eu nu prea te-aud că vorbeşte… auzi, că …d-ăla…
……..
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: „Oribil, da. Şi să te mai duci prin stânga, prin toate spitalele, să spună că sunt firmele lui Cocoş, că așa.”
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Oribil, da. Şi să te mai duci prin stânga, prin toate spitalele, să spună că sunt firmele lui Cocoş, că aşa. Şi e greu, adică…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: (neinteligibil, vorbeşte concomitent cu FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Foarte greu mai reuşeşti să…pentru că suntem aceiaşi oameni. Altă firmă, altă firmă, da.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: îhâm.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Dar, na…e horă. Şi aşa că, data viitoare când ne-om vedea, ne vedem în locaţia nouă… ştii benzinăria din Dorobanţi?
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Ştii benzinăria din Dorobanţi?
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Deci voi acum ce faceţi?
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Ne mutăm. Plecăm.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Plecaţi cu totul.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: De-aicea, da. Pentru că eu am sediul social aici, clădirea asta.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Şi, continuaţi ceva, ce faceţi?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Mai avem, da, mai am, mai am pe anumite spitale contracte şi de ce să le…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Păi da, e logic şi nu e…Tocmai! Nu, serios, ăsta e viitorul tău asigurat pe următorii…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da, şi…nu, e atâta lume care vrea să muncească.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Exact, exact.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: „Suntem o mână de oameni, suntem 10 oameni în total”
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Suntem o mână de oameni, suntem 10 oameni în total, adică…toată lumea-i fericită că s-a eliberat, adică niciunul nu şi-ar mai dori vreodată…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Să mai treacă prin prostia asta (neinteligibil)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA:…pentru Mihaela sau pe domnu’ Doru. Pur şi simplu, adică., .am găsit o altă, adică văd că e …
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Se poate şi altfel.
…………
MILITARU LĂCRĂMIOARA: ”Sâ faci actele!” Tot pe mine!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: ”Să faci actele! Să-mi aduci maşina!” Zic: Lacră, nu-i dai nicio maşină. Am plătit-o? Nicio maşină nu-i dai! Nicio maşină nu-i faci, nu-i dai nicio maşină! Şi m-am decis, ea a ieşit din societate, a ieşit din firmă In noiembrie…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Dar a ieşit şi maică-sa din toate?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Din toate, nu mai există.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Nu mai e.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Nu mai e de mult, de când lumea şi Pământul. Dar ea n-a mai fost din noiembrie.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Noiembrie.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Şi zic: ia stai aşa. Am intrat eu sută la sută, zic: haide, pa! Dividende nu mai vezi pe noiembrie şi decembrie. Pac, ce (neinteligibil)
MILITARU LĂCRĂMIOARA: I-am zis eu la telefon.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ce tare!
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Zic: am calculat cu Irina şi se pare c-ai luat prea mult…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Cred că i-a căzut faţa!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Da.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: A înnebunit!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: A fost satisfacţia vieţii mele, pentru că…nu, că i-a spus Lăcrămioarei să-i vireze restul de dividende…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ce tare!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: …a zis: ”virează-mi restul de dividende pe SPECTRUM”. Asta spunându-i Lăcrămioarei fără ca eu să le prezint ceva în firmă.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Aham. Exact.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Adică eu trebuia să semnez dacă…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Exact.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Eu îi dădeam ok-ul.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Alea se virează şi ele pe o AGA, pe o ceva…o AGA.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Exact.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Şi zic: Lăcră, transmite-i aşa: că nu mai are nimic de luat! Mamă, băi!
…….
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Păi da nu-nţeleg, jur! Jur, să mor io! Cât să fii de (neinteligibil)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: „…deci eu eram administrator pe o firmă care… care, câte milioane de euro avea? Multe. Şi eu nu aveam, nu ştiam ce rol am pe firma aia”
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Băi Cătălina, deci eu eram administrator pe o firmă care… care, câte milioane de euro avea? Multe. Şi eu nu aveam, nu ştiam ce rol am pe firma aia. Adică, pur şi simplu, era…nu era un…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Tu doar semnai.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA:… da, exact. Ca primarul. Eu habar n-aveam. Deci eu am făcut antecontracte de la-nceput…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Băi, şi ca administrator ai nişte răs… (neinteligibil)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: E, eu n-am ştiut…pentru că eram inconştientă…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil)
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Tu ştii cum…ştii cum am intrat eu în SPECTRUM, la mine la societate? Sunându-mă Mihaela: ”ha, ha, ha”. Eram în concediu, eram prin …., ştiu exact unde eram, în locaţia… ’’Când vii în ţară? Că tre’ să discutăm ceva.”…Mi-a propus să intru administrator şi asociat într-o firmă, cumpărată de la altul, deci nu era firmă nouă, cumpărată de la unul. Nespunându-mi care e procentul, cu cât trebuie să intru, deci: ”te duci şi tu şi citeşti cu atenţie documentele.” Păi da, în mintea mea, zic: Bă, na, presupun că-s de bună credinţă oamenii…v-aţi hotărât…Şi eu aşa am intrat în firma aia.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Aha.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Pe urmă ei au început, au derulat anumite contracte, au făcut anumite contracte, acorduri-cadru.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Tu ai semnat vreo adresă?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: în primele 3,4 luni, nu. Deci, s-au ocupat ei. Şi au semnat şi un contract mare cu (neinteligibil’), cu nu ştiu ce. Vroia foarte mult să ia reprezentanţa, distribuţia pe un…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Am înţeles.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: .. .produs. Da. Şi mie.. .la ăla am semnat, dar până atunci nu, n-am semnat. Şi da, la început am semnat ca prostul, adică…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ca primarul.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA:.. .pur şi simplu.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Ca toţi.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Fără să-mi explice: ”Băi fetiţă, tu faci asta, faci…” Nu! Şi pe urmă, eu am venit aicea de la domnu’ Doru, că eu ştiam contabilitate, eram foarte (neinteligibil). Când am venit aicea şi-a-nceput să mă plesnească Mihaela pe toate părţile, că până atunci eram…
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Zen aşa, a?
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Vai, ştii cât de bună era cu mine?
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Se purta foarte frumos cu ea.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Aaa…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Ca s-o atragă.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Eu eram,…da.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: A fost şmecheră.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: „…V-am povestit când am lucrat eu pe proiectul european. Tipa aia. Eu n-am semnat nimic. E în puşcărie”
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Mamă…ce hal de..V-am povestit când am lucrat eu pe proiectul european. Tipa aia. Eu n-am semnat nimic. E în puşcărie.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Mamă!
FURTUNĂ CĂTĂLINA: 16 milioane de euro, din care 4 luaţi de ea prin diverse firme. Şi…
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Pfooaa!
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Da. 16 milioane de euro proiectele total, 12 cheltuite într- adevăr pe bune cu proiecte (neinteligibil), 4 luate pe firme suveici şi mă punea să semnez şi eu nu semnam nimic.
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Tu, fată deşteaptă!
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Da.
FURTUNĂ CĂTĂLINA: Nu, da’ şi aici.
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Auzi, imaginează-ţi! Exerciţiu de i…să-i spui lui Mihaela: ”nu semnez!” Vreodată…Doamne!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Dar nu există!
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Dar nici nu-ţi trecea prin cap aşa ceva!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Băi, tu ştii ce presiuni?
FURTUNĂ CĂTĂLINA: (neinteligibil) de ţi-am zis-o io. Niciodată administrator sau să semnezi contracte. (neinteligibil) Niciodată!
MILITARU LĂCRĂMIOARA: A, nu exista aici. Ştiai că e ultima ta zi!
FRUNZĂREANU FLORINA-IRINA: Băi! Dar nu e…toată lumea lucra sub o presiune… dar şi noi proşti, adică nişte…
MILITARU LĂCRĂMIOARA: Dar tu ştii, că noi ţi-am mai povestit nişte chestii la momentul ăla, de ne ziceai tu: ” Nu fiţi fraiere şi nu ştiu ce!”
Așa cum a promis, Justnews va publica fragmente din interceptările pe care le-a obținut și care au fost realizate de ofițerii de poliție judiciară ai DNA în 2016, perioadă în care afacerile controlate de Dorin Cocoș se prăbușiseră abrupt. Chiar dacă la un moment dat aceste discuții pot deveni plictisitoare, ele dezvăluie opiniei publice o imagine de ansamblu asupra modului în care oameni de afaceri puternici și influenți din anii 2012-2015, cum a fost cu siguranță și Dorin Cocoș (văzut bine de regimul Băsescu, dar văzut bine și de regimul Ponta) au fost capabili, cu ajutorul neprecupețit și cointeresat al unor persoane de maximă încredere, așa cum au fost personajele feminine de mai sus, să croiască și să dezvolte o amplă rețea de firme-paravan. Prin intermediul ei, beneficiind însă și de mari și sus-puse complicități, acești oameni au furnizat ani de zile, la prețuri umflate de 4 ori, produse medicale absolut necesare unor mari spitale bucureștene. Vă reamintim doar rezultatele economice în cazul a cinci dintre firmele implicate în aceste „afaceri”:
- Green Med Expert srl: cifră de afaceri 8,1 milioane lei, profit 2,1 milioane lei în 2015
- Spectrum Magnamed srl: cifra de afaceri 20.5 milioane lei, profit 12,3 milioane lei în 2015
- Imuno diagnostika srl: cifra de afaceri 16 milioane lei, profit 8 milioane lei în 2014
- Disan Ortomed srl: cifra de afaceri 11 milioane lei, profit 4 milioane lei în 2014
- Hemos Med srl: cifra de afaceri 5 milioane lei, profit 2,4 milioane lei în 2014
Continuarea, într-un episod viitor.