Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit marți, 2 martie, rejudecarea recursului formulat de Ioan Lascău, fostul şef al Direcţiei de Finanţe Bihor.
- Detalii soluţie: În temeiul art. 465 alin.1-6 C.pr.pen., cu referire la HOTĂRÂREA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI DIN 9 IUNIE 2020 ÎN CAUZA LASCĂU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI (Cererea nr. 39.855/13), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1247 din 17 decembrie 2020, admite cererea de revizuire formulată de condamnatul Lascău Ioan împotriva deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 7/62/2005. În baza art.465 alin.11 lit. b C.pr.pen., desfiinţează, în parte, decizia atacată şi, potrivit Deciziei nr. 2/2015 din 02 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 06/03/2015, dispune – cu privire la inculpatul Lascău Ioan – rejudecarea cauzei în recurs. Trimite cauza în vederea repartizării aleatorii unui complet al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competent să judece prezenta cauză în recurs. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cererii de revizuire rămân în sarcina statului. Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 160 lei, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2021.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat în 13 februarie 2013, pe Ioan Lascău la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și spălare de bani. După condamnare, el a fugit în Statele Unite, dar a fost extrădat, în baza unui mandat Interpol. În paralel, apărat de avocatul Gheorghiță Mateuț, Ioan Lascău s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), invocând încălcarea dreptului său la un proces echitabil, în cadrul procedurii penale desfășurate împotriva sa.
CEDO a apreciat că omisiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție de a audia martorii, înainte de a-l declara pe reclamantul Lascău Ioan vinovat de luare de mită, i-a restrâns acestuia semnificativ dreptul la apărare și în consecință, în cazul lui Lascău Ioan, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție. Drept urmare, România a fost condamnată la plata către reclamantul Ioan Lascău a sumei de 1.500 EURO (una mie cinci sute de euro), în termen de 3 luni. Publicația Lege5.ro amintește că Hotărârea CEDO în Cauza Lascău contra României a fost pronunțată în 9 iunie 2020.