Instanța supremă confirmă lacunele grave privind cunoașterea legilor pe care le are conducerea Curții de Apel București

Exclusivitate

Instanța supremă  – completul pentru soluţionarea Recursului în Interesul Legii (RIL) – a respins luni, 9 noiembrie 2020, ca inadmisibil, un recurs în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti. Problema de drept căreia i se ceruse o soluție era legată de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în sensul de a se stabili instanţa competentă din punct de vedere material procesual de a soluţiona apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în litigiile având ca obiect anularea deciziilor de instituire a carantinei emise de Direcţia de Sănătate Publică.

Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, cel care a formulat acest Recurs în Interesul Legii, declarat inadmisibil, este format în prezent din următorii 6 judecători, pe care îi prezentăm mai jos:

Anterior, în data de 19 octombrie, procurorul general Gabriela Scutea a formulat, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, un punct de vedere în privința acestei chestiuni de drept și anume că Recursul în Interesul Legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti era inadmisibil, întrucât problema de drept aflată în discuție a fost soluționată pe cale legislativă. Astfel, Gabriela Scutea afirmă că, ulterior declarării recursului în  interesul  legii,  prin art.  I  pct.  3  din  Legea nr.  210/25 septembrie  2020, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.  884/28.  IX.2020, s-a modificat art.  17  alin.(8) din  Legea  nr.  136/2020,  acesta  având în prezent următoarea redactare:

 „(8) Apelul se soluţionează de secţia civilă a tribunalului într-un termen ce nu va depăşi 24 de ore de la data sesizării instanţei, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.”

Potrivit  art.  II  din  Legea  nr.  210/2020, „dispoziţiile  prezentei  legi  sunt aplicabile şi proceselor în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia. Dosarele se trimit, de urgenţă, pe cale administrativă, secţiilor devenite competente să le judece  potrivit prezentei legi”.

Gabriela Scutea a concluzionat că acel eveniment  legislativ  a soluţionat controversa  jurisprudenţială sesizată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti. Despre acest subiect, Justnews a mai scris aici. 

spot_img

Articole recente

Surpriză pentru DNA: foști șefi ai Spitalului Obregia au scăpat de pedepse la apel, după ce la fond au fost condamnați pentru contracte cu...

La începutul anului 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de...

Mai multe articole din aceeași categorie