Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțat joi, 18 martie, decizia definitivă în procesul de calomnie în care fostul primar general al Capitalei Gabriela Firea se judeca cu Ametcea Cetin Daniel.
- Detalii soluţie:Decizia nr.556: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ametcea Cetin Daniel împotriva deciziei nr.90 din 20 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimate-reclamantă Firea Gabriela a sumei de 1.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă.
Ametcea Cetin Daniel, un blogger ce deținea site-ul www.cetin.ro, în prezent www.arhiblog.ro, a fost dat în judecată de fostul primar general în 10 septembrie 2018. Gabriela Firea a susținut că, începând cu 2016, persoana ei a făcut obiectul unei veritabile campanii de denigrare din partea Lui Ametcea Cetin Daniel, ce nu a fost justificată niciun moment de vreun temei legal și care i-a afectat în mod direct, continuu și grav drepturile fundamentale la onoare și demnitate. Actualul senator PSD a precizat că întreaga campanie a fost derulată de către pârât prin intermediul domeniului www.cetin.ro ,domeniu care îi aparține. În cuprinsul articolelor difuzate de-a lungul timpului pe site-ul său, Ametcea Cetin Daniel ar fi prezentat public o mulțime de informații false și denigratoare cu privire la persoana ei. Fostul primar mai spunea că în materialele postate nu se putea observa decât intenția bloggerului de a jigni, denigra și afecta în mod flagrant viața personală și demnitatea ei.
Afirmații dure
Reclamanta Gabriela Firea a prezentat, cu titlu de exemplu, următoarele titluri care au figurat pe site-ul pârâtului: “Când comentatorii au simțit că este cocălăreasă, prefătătoarea lovește decisiv, Dacă te-ai săturat de măgărița fătătoare din Voluntari, du-te și semnează, Cascadorii râsului cu Găbiță Târfirea.” Totodată, Gabriela Firea a exemplificat și cu pasaje de text precum “nu știu dacă zic acum despre Firea că e în politică pe bază de sex, pentru că, dacă aștept, devine defăimare socială să spun public că aparține categoriei prostituatelor , Bucureștiul a pierdut cu brio în fața pensionarilor PSD, care s-au mobilizat glorios și au votat-o pe preafătătoarea de acum primăriță a orașului, dacă iese Firea sau dacă iese Orban este fix același gunoi , hai să vedem cum arată câteva mii de sesizări pe numele parașutistei pesediste, practic, un vis umed al unei țărănci împuțite se transpune înaintea ochilor noștri, cum faci ca omul acela să vină la muncă, indiferent de ce îi trece prin cap femeii cu hadicap mental din fruntea primăriei, iar prostănaca asta este fix ce trebuie, pentru că e atât de proastă încât îi atinge neplăcut pe absolut toți, prin inactivitate și idei tâmpite”. Potrivit rolii.ro, reclamanta a exemplificat și cu expresii precum “distinsă țărăncuță fătătoare, Firea este un maimuțoi de paie, văcuța fătătoare…dezorganizata văcuța Mulga, proasta de la Primărie, imbecila de la Primărie.”
Ce a constatat instanța de fond
Tribunalul București a notat că articolele pârâtului au apărut pe fondul unor subiecte de larg interes, cel puțin la nivelul Municipiului București, respectiv alegerile din 2016, măsurile luate de Primărie ca urmare a unor condiții meteo, aglomerația din trafic, prețul parcărilor în capitală. În opinia instanței, fiind de notorietate calitatea de persoană publică a reclamantei, care era și fusese și anterior în mod activ implicată în viața socială și politică, este evident faptul că în ceea ce o privește este acceptată o doză rezonabilă de exagerare. Cu toate acestea, Tribunalul a subliniat că prin expresiile folosite s-a adus atingere vieții private a reclamantei, inclusiv în ceea ce privește calitatea acesteia de mamă și soție. Tribunalul București a constatat, în urma examenului critic, că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită (afirmațiile jignitoare folosite de pârât în articolele publicate de acesta pe site-ul www.cetin.ro ), prejudiciul (afectarea vieții private a reclamantei), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtului.
A cerut 100.000 de euro, instanța a hotărât că 4.000 sunt de ajuns
După ce a constatat caracterul ilicit al difuzării de informații privind viața privată a reclamantei Gabriela Firea pe site-ul www.cetin.ro, aparținând lui Ametcea Cetin Daniel, instanța a trebuit să stabilească proporția despăgubirilor. În opinia judecătorului, pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, despăgubirile pentru daune morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Potrivit publicației WOWbiz.ro, Gabriela Firea ceruse 100.000 euro cu titlu de daune morale și plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul București l-a obligat pe Ametcea Cetin Daniel la plata către Gabriela Firea a sumei de 20.000 lei (aproximativ 4.000 de euro) cu titlu de daune morale și la plata sumei de 1.350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Curtea de Apel București a respins apelul formulat de Ametcea Cetin Daniel în 20 ianuarie 2020, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat definitiv disputa.
foto: facebook.com