Curtea de Apel București a decis luni, 19 iunie, să respingă cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de organizația sector 1 a USR, în procesul în care primarul Sectorului 1, Clotilde Marie Brigitte Armand, cere instanței de judecată anularea Raportului de evaluare întocmit de inspectorii de integritate ai ANI.
- Solutia pe scurt: Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Uniunea Salvaţi România – Organizaţia Sector 1. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 19.06.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Procesul a început luni, 13 martie 2023, când, chiar la primul termen, instanța a decis să respingă cererea de suspendare a Raportului de evaluare nr. 49614/G/II/04.11.2022 ca lipsită de interes.
Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța în noiembrie anul trecut că primarul Clotilde Armand ar fi încălcat regimul incompatibilităilor și conflictului de interese. Astfel, în exercitarea atribuțiilor de primar, Clotilde Armand a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003. Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%. Potrivit legii, primarii pot fi manageri de proiect, dar sporul financiar pe care îl pot primi nu poate fi mai mare de 25% din veniturile salariale.
În opinia inspectorilor de integritate, de la data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), Clotide Armand a exercitat simultan cu funcția de primar al Sectorului 1 și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003. În cazul lui Clotide Armand – unul dintre cei mai vocali politicieni din Opoziție – sesizarea a fost trimisă de ANI Parchetului General, procurorii urmând a deschide un dosar penal.
Imediat după anunțul ANI, Clotilde Armand a reacționat spunând că dosarul său este unul politic și că își va demonstra nevinovăția în fața magistraților. „Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce. Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului. Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și instituțiile competente ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru” – a spus atunci Clotilde Armand.

